Incerc sa ma pun in pielea unui ierarh acuzat ca e mason. Ce as face eu daca despre mine s-ar spune ca sunt mason, eu in realitate nefiind?
Mai intai m-as gandi ce inseamna masoneria? Este ea compatibila cu crestinismul? Nu intru acum in amanunte, dar raspunsul este ca NU. Cele doua nu sunt compatibile. A fi mason este echivalent cu a fi eretic. Si imi vine in minte o pilda din Pateric cu un parinte, care a fost pus la incercare de altii. L-au numit desfranat, betiv, clevetitor, trandav etc. si el n-a zis nimic in apararea sa. Cand l-au numit insa eretic, deindata a replicat spunand ca eretic nu este. L-au intrebat ceilalti de ce acum s-a aparat. El a raspuns ca eretic inseamna sa fii despartit de Biserica si asa ceva el nu vrea sa fie.
Cu aceste lucruri in minte, iata ce as face eu daca as fi acuzat ca sunt mason, eu in realitate nefiind (Asta in cazul unor acuzatii repetate, generalizate, cum e cazul cu IPS Daniel):
1. As respinge oficial acuzatiile intr-o conferinta de presa
2. As marturisi pozitia ortodoxa fata de masonerie
Poate ca acuzatiile vor continua sa existe, poate ca nu voi convinge pe toata lumea, dar as fi impacat cu propria constiinta ca pastor fiind (asa am presupus in acest exercitiu imaginar) am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru a nu sminti pe cei pastoriti. Si, bineinteles, pe langa declaratii, n-as face nimic din care sa pot fi banuit ca sunt mason.
Parintele Teofil spune o frumoasa pilda despre defaimare. Cel care defaima este ca un om care arunca cu piatra intr-un vas si il sparge. Vina celui care defaima este ca a spart vasul. Murdariile care curg din vas nu mai cad insa in responsabilitatea lui, ci a stapanului vasului.
Sa nu fim atat de suparati pe cei care acuza pe ierarhi (oricum, acuza de apartenenta la masonerie este foarte greu de dovedit). Daca cineva este curat, lesne se poate apara. Daca insa ezita sa o faca, poate inseamna ca are ceva de ascuns, se teme ca nu cumva murdariile din el sa iasa afara si sa fie vazute de toti.
|