[cipri85]

1. Clipa de faţă este a bucuriei şi veseliei duhovniceşti. Căci iată, ne stau înainte doritele zile ale nunţilor duhovniceşti. Fiindcă nu greşeşte cineva dacă numeşte „nuntă” ceea ce se întâmplă acum, şi nu numai nuntă, ci şi înrolare minunată şi preaslăvită. Şi să nu socotească cineva că sunt nepotrivite cele spuse, ci să-l audă pe fericitul Pavel, dascălul lumii, care, folosindu-se de aceste amândouă modele(1), zice: „V-am logodit pe voi unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Cor 11, 2); iar în altă parte, după ce descrie armele ca pentru nişte soldaţi ce se avântă la război, zice: „îmbrăcaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului” (Ef 6, 11).

2. Astăzi se face bucurie în cer şi pe pământ. Căci dacă pentru un singur păcătos care se pocăieşte se face atâta desfătare, cu cât mai multă bucurie nu se face îngerilor şi arhanghelilor şi tuturor puterilor de sus şi tuturor celor de pe pământ, pentru atâta mulţime care, într-un suflet, dispreţuieşte cursele diavolului şi râvneşte să se înscrie în turma lui Hristos?

3. Haideţi să vorbim despre mireasa care urmează să fie condusă în sfânta cămară a nunţii şi să vă arătăm bogăţia covârşitoare a Mirelui şi negrăita iubire de oameni ce o arată faţă de ea şi de ce fel de lucruri se desparte ea şi care sunt cele pe care le va dobândi. Şi dacă îngăduiţi, să cercetăm mai întâi cele referitoare la mireasă şi să vedem în ce stare este ea când Mirele o primeşte. Fiindcă mai ales în acest mod se vădeşte nesfârşita iubire de oameni a Stăpânului tuturor. Căci nefiind El îndrăgostit de chipul ei, nici de frumuseţea, nici de prospeţimea trupului, totuşi se apropie de ea. Ba mai mult, fiind urâtă şi respingătoare, plină de ruşine şi întinăciune şi, într-un cuvânt spus, cuprinsă de bubele păcatelor, aşa o duce în cămara de nuntă.

4. Dar nimeni auzind acestea de la noi să nu se coboare [cu gândul] la grosimea trupului. Căci noi vorbim despre suflet şi despre mântuirea lui. Fiindcă nici acel suflet ceresc, fericitul Pavel, când a spus „v-am logodit pe voi unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Cor 11,2), nu ne-a spus în chip ascuns altceva decât că a logodit cu Hristos, ca pe o fecioară neprihănită, acele suflete care s-au apropiat de dreapta credinţă(2).

5. Cunoscând acestea în amănunt, să cercetăm cu claritate urâţenia ei anterioară, ca să ne minunăm de iubirea de oameni a Stăpânului. Căci ce ar fi mai dezgustător pentru suflet(3) ca, lepădând cinstea proprie şi uitând de bunul său neam de sus(4), să slujească pietrelor şi lemnelor şi celor necuvântătoare şi celor mai lipsite de preţ decât acestea, sporindu-şi urâţenia prin grăsimea jertfelor, prin spălări sângeroase şi prin fumigaţii [aduse idolilor]. Căci de aici pleacă roiul feluritelor plăceri: chefurile, beţiile, desfrâurile şi toate îndeletnicirile ruşinoase, de care se bucură diavolii slujiţi prin ele(5).

6. Pe aceasta (6) văzând-o într-o astfel de stare, ţinută în adâncul răutăţii, goală şi diformă, neluând în seamă urâţenia ei, nici neagra-i sărăcie, nici mulţimea [şi mărimea] relelor, a primit-o [la Sine], arătându-i covârşitoarea Sa iubire de oameni. Şi o asemenea dispoziţie [iubitoare] o dezvăluie prin profetul [David], zicând: „Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău şi va pofti împăratul frumuseţea ta” (Ps 44, 12-13).

7. Vezi, cum chiar de la început îi arată bunătatea Lui, învrednicind-o pe cea atât de nărăvaşă şi care se dăduse pe sine cu totul necuraţilor diavoli, să fie numită fiică? Şi nu numai aceasta, dar nici măcar nu-i cere vreo socoteală pentru greşeli, nici preţ de răscumpărare(7), ci doar o îndeamnă şi o cheamă să-şi plece auzul şi să primească îndemnul şi sfatul şi să uite cu desăvârşire ceea ce a făcut [până atunci].

8. Ai văzut negrăita iubire de oameni? Ai văzut covârşitoarea grijă? Căci acestea, fericitul David le-a grăit atunci către întreaga lume care zăcea în rău. Iar acum noi, [găsind] bun prilej, le strigăm acestea către cei care doresc cu ardoare jugul lui Hristos şi aleargă spre această înrolare duhovnicească şi le adresăm fiecăruia dintre cei de faţă, schimbând puţin cuvântul profetic:

Uitaţi de toate cele dinainte, voi, noi ostaşi ai lui Hristos! Uitaţi îndeletnicirile cele rele! Ascultaţi şi plecaţi urechea voastră şi primiţi sfatul acesta preabun, [căci] zice: „Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău”.

9. Vezi că aceleaşi îndemnuri pe care profetul le-a adresat lumii întregi le-am adresat şi noi astăzi dragostei voastre? Căci prin faptul că zice „uită poporul tău” vorbeşte în chip ascuns despre idolatrie şi despre înşelare şi despre slujirea demonilor. [Apoi] zice „şi casa părintelui tău”, care înseamnă să uiţi de vieţuirea ta de mai înainte, care te-a adus la această hidoşenie. Uită de toate acelea şi alungă toate acele prejudecăţi ale minţii (8) tale. Căci numai dacă faci acest lucru şi te desparţi de poporul tău şi de casa părintelui tău, adică de vechiul aluat şi de răutatea în care ţi-ai cheltuit şi ţi-ai distrus toată prospeţimea (9) sufletului dimpreună cu cea a trupului, [numai atunci] va pofti împăratul frumuseţea ta.

10. Vezi, iubitule, că despre suflet este vorba? Căci dacă un trup este urât prin fire nu poate să devină cândva frumos, fiindcă Stăpânul a rânduit ca toate cele ale firii să nu se poată mişca, nici schimba (10), însă pentru suflet acest fapt este foarte uşor. De ce? Fiindcă totul ţine de liberul arbitru” şi nu de fire. De aceea şi este posibil, ca [un suflet] foarte urât şi inform să se schimbe dintr-o dată, dacă doreşte, şi să se urce la culmea frumuseţii şi să devină iar strălucit, după cum iarăşi, dacă este delăsător (12), să fie cuprins de cea mai cruntă hidoşenie. Aşadar, „va pofti împăratul frumuseţea ta”, dacă uiţi de toate acelea, adică de poporul tău şi de casa tatălui tău.

11 . Ai văzut bunătatea Stăpânului? Prin urmare, nu în zadar şi pe degeaba, când am început acest cuvânt, am numit cele ce se întâmplă [acum] nuntă duhovnicească. Căci şi în cazul nunţii sensibile, nu se poate în alt mod ca o tânără să se unească cu bărbatul, dacă nu uită de părinţi şi de doică şi nu-şi mută cu totul voia (13) ei spre mirele cu care urmează să se însoţească. De aceea şi fericitul Pavel, aplecându-se cu stăruinţă asupra acestui cuvânt, a numit faptul taină. Căci zice: „pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia lui şi vor fi cei doi un singur trup” (Ef 5, 3 1); şi după ce a primit în minte puterea acestui fapt (14), uimindu-se, a strigat zicând: „taina aceasta mare este” (Ef 5, 32) (15).

12. Şi, într-adevăr, este mare! Căci ce cuget omenesc poate să priceapă firea acestui lucru? Şi cum nu s-ar uimi cineva, dacă ia aminte la faptul că o copilă hrănită [până atunci] cu lapte şi crescută în iatac, care a avut parte de atâta grijă din partea părinţilor până a crescut, când vine ceasul nunţii, deodată, într-o singură clipită, uită şi de durerile mamei şi de orice altă grijă, uită de obiceiurile [familiei] şi de legătura dragostei, şi simplu spus [uită] de toate, iar toată voinţa ei o întoarce către acela pe care nu l-a mai văzut (16) niciodată până în acea seară? Şi atât de mare este întorsătura lucrurilor, încât acela se face pentru ea toate, şi îl socoate tată şi mamă şi mire şi oricâte ar mai spune cineva. [Ba mai mult], nici nu-şi mai aminteşte de cei care au crescut-o atâţia ani. Şi atât [de puternică] devine legătura lor, încât nu mai sunt doi, ci un [singur trup].