Cateheze baptismale - Sf Ioan Gura de Aur(Omilia I) continuare
13. Acest lucru văzându-l mai dinainte cu ochi profetici întâiul zidit (17) a spus: „aceasta se va numi femeie fiindcă din bărbatul ei a fost luată. Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia lui și vor fi cei doi un singur trup” (Fac 2, 23-24). Același lucru l-ar putea spune cineva și despre bărbat, fiindcă și acela, uitând de cei ce l-au născut și de casa părintească, se unește și se lipește pe sine de cea care s-a legat de el. Și ca să ne arate nouă dumnezeiasca Scriptură tăria și intimitatea18 legăturii, nu a zis „se va uni cu femeia”, ci „se va lipi de femeia lui”. Ba nici aceasta nu a fost suficient, ci a adăugat „și vor fi cei doi un singur trup”. De aceea și Hristos, aducând această mărturie, a zis: „încât nu mai sunt doi, ci un singur trup” (Mt 19, 6). Atât de mare este unirea și legătura, zice [Hristos], încât cei doi sunt un singur trup. Spune-mi, ce gând omenesc poate să cerceteze acest lucru, ce minte [dianoia] poate să-l tâlcuiască? Nu bine a zis acest fericit dascăl al lumii că este taină? Și nu a zis pur și simplu că este „taină”, ci „taina aceasta mare este”.
14. Dacă între lucrurile sensibile, [nunta] este taină și încă mare taină”, ce ar putea spune cineva despre vrednicia acestei nunți duhovnicești (19)? Dar să vedem mai departe, în amănunțime, cum cele ce se întâmplă aici – dat fiind că ele sunt duhovnicești -se săvârșesc în chip contrar celor sensibile. Pentru că în cazul nunții sensibile, nimeni nu ar primi ca să-i fie adusă de soție o oarecare, dacă nu s-ar interesa mai întâi de frumusețea ei, de gingășia trupului și nu numai de acestea, ci mai întâi de bogăția averii.
15. Aici însă nu este nimic de felul acesta. De ce? Fiindcă duhovnicești sunt cele ce se săvârșesc, și Mirele nostru, mișcat de iubirea de oameni, aleargă după mântuirea sufletelor noastre. Căci și dacă n-ar fi cineva chipeș, și dacă ar arăta respingător, și dacă s-ar chinui în cea mai neagră sărăcie, dacă ar fi de origine umilă, sau sclav, sau urgisit, și dacă ar avea o infirmitate a trupului și ar duce povară de păcate, [Mirele] nimic nu-i cercetează cu de-amănuntul, nici nu-L interesează ceva, nici nu-i cere socoteală [pentru ceva dintre ele]. Deoarece în dar sunt și cinstea și harul Stăpânului și numai una cere de la noi: să uităm ceea ce a trecut și să arătăm o bună dispoziție a voinței (20) după aceea.
16. Ai văzut harul covârșitor? Ai văzut cu ce Mire se însoțesc cei ce se încred în chemare? Dar să privim, dacă vrei, și celelalte legate de această nuntă duhovnicească. Căci după cum la nunțile sensibile se încheie contracte [referitoare la zestre] și se dau daruri – acestea din partea bărbatului, iar din partea celei cu care se va căsători, zestrea – în același chip și aici, se obișnuiește să se facă ceva de acest fel. Căci trebuie ca de la cele trupești mintea să fie condusă spre cele dumnezeiești și duhovnicești. Care sunt aici contractele referitoare la zestre? Ce altceva decât supunerea și legămintele care urmează a fi împlinite față de Mire?! Și care sunt darurile pe care le aduce Mirele înaintea nunții? Ascultă pe fericitul Pavel, care ne arată aceasta și ne spune astfel: „bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru Ea, ca să o sfințească, curățind-o prin baia apei în cuvânt, ca să și-o înfățișeze Sieși Biserică slăvită, neavând pată ori zbârcitură sau altceva de acest fel” (Ef 5,25-27).
17. Ai văzut măreția darurilor? Ai văzut covârșitoarea și negrăita iubire? „După cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru Ea”. Acest lucru n-ar accepta nimeni să-l facă: să-și verse sângele pentru cea cu care urmează să se căsătorească. Dar Stăpânul Cel iubitor de oameni, urmând fireștii Lui bunătăți (21), a acceptat acest lucru mare și uimitor, din pricina grijii [iubitoare] față de Ea: ca prin propriul sânge să o sfințească, încât, după ce a curățit-o prin baia botezului, să Și-o înfățișeze Sieși Biserică slăvită. De aceea Și-a vărsat sângele și a răbdat crucea, ca și nouă prin ea, să ne dăruiască sfințirea și să ne curățească pe noi prin baia nașterii din nou, și pe cei care mai înainte erau lipsiți de cinste și nu puteau să aibă nici o îndrăzneală (22) și i-a înfățișat Sieși slăviți, neavând pată ori zbârcitură sau altceva de acest fel.
18. Vezi cum prin faptul că a zis „O curăță și Și-o înfățișează Sieși Biserică slăvită, neavând pată ori zbârcitură” ne arată necurăția în care se afla mai înainte? Luând [bine] aminte la toate acestea, voi, noi recruți ai lui Hristos, să nu priviți la mărimea relelor voastre, nici să nu vă gândiți la nenumăratele [voastre] păcate de dinainte. Ba chiar mai mult: socotindu-le pe acestea în amănunt, nici așa să nu vă îndoiți, ci cunoscând mărinimia Stăpânului, covârșirea harului, mărimea darului, [toți] câți ați fost învredniciți aici să fiți înscriși în cetatea Lui, apropiați-vă cu întreaga bună dispoziție a voinței și, renunțând (23) la toate cele făcute înainte, arătați noua voastră stare printr-o întoarcere totală a minții (24).
19. Și fiindcă știți bine în ce fel de stare erați și cum S-a apropiat Stăpânul, necerându-vă vreun preț de răscumpărare pentru greșeli, nici cercetându-vă păcatele, aduceți și voi cele ale voastre (25) și confirmați nu numai cu limba mărturisirea Lui, ci și cu mintea (26), „căci cu inima” – zice – „se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire” (Rom 10, 10). Fiindcă trebuie ca și mintea să fie întărită cu statornicie în dreapta credință, iar limba să vestească prin mărturisire [credința] neclintită a minții.
20. Și fiindcă temelia bunei cinstiri de Dumnezeu (27) este credința, hai să vorbim puțin despre aceasta, ca să punem o temelie de neclintit, și așa, mai departe, să facem întreaga construcție în siguranță. Se cuvine, așadar, ca acei care s-au înscris în această oaste duhovnicească să creadă în Dumnezeul tuturor, Tată al Domnului nostru Iisus Hristos, cauza a toate, negrăit și de necuprins cu mintea, Care nu poate fi tâlcuit nici cu cuvântul, nici cu mintea, și a alcătuit (28) toate cu iubire de oameni și bunătate.
21. Și în Domnul nostru lisus Hristos, Fiul Lui Cel Unul-Născut, Care întru toate este asemănător și egal cu Tatăl și având neschimbată asemănare cu El, de o ființă [cu Tatăl] și cunoscut în propriu-I ipostas, Care se naște din El în chip negrăit și este înaintea timpului, Făcătorul tuturor veacurilor, Care în vremurile din urmă, pentru mântuirea noastră, a luat chip de rob și S-a făcut om și a trăit împreună cu firea omenească (29) și a fost răstignit și a treia zi a înviat.
22. Căci voi trebuie să aveți fixate în minte cu maximă acuratețe acestea, ca să nu fiți pradă ușoară înșelăciunilor diavolești, ci, dacă adepții lui Arie vor să vă pună piedici, să știți cu exactitate că trebuie să vă protejați auzul de vorbele lor și să le răspundeți cu îndrăzneală, arătându-le că Fiul este asemenea (30) după ființă cu Tatăl. Căci El Insuși este Cel Care a zis: „după cum Tatăl scoală morții și-i face vii, tot așa și Fiul îi face vii pe cei care vrea” (In 5, 21); și prin toate arată că are o putere egală cu Tatăl. Dacă din alt flanc Sabelie vrea să strice dogmele cele sănătoase, confundând ipostasurile, închide-ți auzul și față de acela, iubite, învățându-l că una este ființa Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, trei însă ipostasurile. Căci nici Tatăl nu poate fi numit Fiu, nici Fiul Tată, nici Duhul Sfânt cu alt [nume] decât acesta, ci fiecare, rămânând în propriuI ipostas, are o putere egală.
23. [Incă] și aceasta trebuie să se fixeze în mintea voastră, că Duhul Sfânt este de aceeași vrednicie [cu Tatăl și cu Fiul], după cum chiar Hristos a zis ucenicilor: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt” (Mt 29,19) (31).
24. Ai văzut mărturisire desăvârșită? Ai văzut învățătură neavând nici un echivoc? De acum încolo să nu te tulbure cineva introducând pe deasupra, în dogmele Bisericii, invențiile propriilor gânduri și vrând [astfel] să tulbure dogmele cele drepte și sănătoase, ci fugi de însoțirea cu unii ca aceștia ca de otrăvurile vătămătoare. Căci aceștia sunt mai cumpliți decât acelea. Fiindcă acelea provoacă doar vătămarea trupului, pe când aceștia ruinează însăși mântuirea sufletului. De aceea se cuvine ca de la început să fugiți de asemenea convorbiri cu ei și mai ales, pe cât puteți, dacă timpul îngăduie, fiind întăriți cu mărturiile Scripturii32 ca și cu niște arme duhovnicești, închideți gura lor cea nerușinată.
25. Noi vrem ca voi să arătați o foarte mare rigoare33 față de dogmele Bisericii și să le aveți bine fixate în mintea voastră. Dar, fiindcă cei ce arată o asemenea credință se cuvine să strălucească și prin fapte, este necesar ca și despre acest lucru să-i învățăm pe cei ce se vor învrednici de împărătescul dar (34), ca ei să aibă cunoștință că nu există un astfel de păcat, care să poată birui generozitatea Stăpânului. Ci și dacă ar fi cineva desfrânat sau adulter sau muieratic, homosexual, prostituat, răpitor, lacom, bețiv, și dacă ar fi idolatru, atât de mare este puterea darului și iubirea de oameni a Stăpânului, încât El face să dispară toate acestea și-l dezvăluie mai strălucit decât înseși razele soarelui pe cel care arată doar o bună dispoziție a voinței.
26. Ințelegând covârșitorul dar al iubitorului de oameni Dumnezeu, să ne predispunem (35) deja și spre lepădarea relelor și spre lucrarea faptelor bune. Căci aceasta ne îndeamnă și profetul [David], zicând: „ferește-te de rău și fă binele” (Ps 36,27). Insuși Hristos, vorbind către tot omul, a zis: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni. Luați jugul Meu și învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Mt 11,28-29).
|