[cipri85]

I. Pregatirea pentru primirea Sfintelor Taine

Trebuie subliniat de la inceput faptul ca „de la Sfantul Ioan Gura de Aur nu ne-a ramas o scriere mica si metodica despre dumnezeiasca Euharistie, ci fragmente de o rara frumusete si de o adanca simtire crestina in mai toate scrierile sale” . Inainte de a vorbi despre pacatele care ne impiedica de la o participare activa si constienta la Sfanta Liturghie, trebuie sa stim de ce anume avem nevoie de o astfel de pregatire (valabila atat pentru mireni cat si pentru clerici). De ce trebuie sa fim atat de atenti cu noi insine? Inaintea cui trebuie sa ne infatisam? Cu cine ne vom impartasi?

La toate aceste intrebari, Sfantul Ioan Gura de Aur ne da un raspuns pe masura. El ne atrage atentia asupra faptului ca participarea noastra la Sfanta Liturghie nu se poate face oricum, ci doar pregatiti trupeste si sufleteste (duhovniceste), fiindca noi Il vom vedea si chiar ne vom hrani cu Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Cel care pe drept cuvant a fost numit „Doctor Eucharistiae” a incercat din rasputeri sa ne constientizeze asupra faptului ca Trupul si Sangele pe Care noi il primim in cadrul Sfintei Liturghii sunt chiar cele ale Domnului Iisus Hristos istoric, deci nu sunt simboluri ori inchipuiri, ci prin intermediul si cu ajutorul elementelor fizice palpabile si vazute, painea si vinul (dar care se sfintesc la Epicleza) ne impartasim cu (adica mancam) Insusi Trupul si Sangele Fiului lui Dumnezeu , Persoana a adoua a Sfintei Treimi, Care „S-a pogorat din ceruri... si din fecioara Maria S-a facut om” ; „Corpul Domnului din Cinea cea de Taina... intru nimic nu se deosebeste de Corpul Lui. Se intelege ca noi, care ne impartasim din Corpul si din Sangele Lui, ne impartasim din Corpul Aceluia ce este in ceruri si anchinat de ingeri” .

Ceea ce a surprins intotdeauna pe cei care s-au aplecat asupra scrierilor Sfantului Ioan Hrisostom a fost realismul cu care acesta vorbeste despre prezenta reala a Lui Iisus Hristos in Sfanta Euharistie. Lecturand aceste pasaje, nu mai ramane nici o urma de indoiala ca in cadrul Sfintei Liturghii, Iisus Hristos este jertfa si jetfitorul („Cel ce se imparte...”), ca exista o singura jertfa si un singur Jertfitor (aceeasi si Acelasi de la Cina cea de Taina) . „Astazi tot El este cel care lucreaza si Care Se preda, ca si atunci” . „Masa aceasta este aceea de la Cina cea de Taina, intru nimic mai prejos. N-a facut-o pe aceea Hristos, iar pe aceasta un om. Nu, ci si pe aceasta tot El. Acesta este foisorul acela unde era El cu ucenicii lui atunci” . „Domnul, Care le-a savarsit atunci la cina aceea, acelasi le savarseste si le preface” „Credeti, dar, ca si acum este Cina cea de taina la care Domnul a mancat. Intru nimic nu se deosebeste aceea de aceasta. Pe aceasta n-o savarseste un om, iar pe cealalta Hristos, ci El o savarseste si pe aceasta si pe aceea. Cand il vezi pe preot ca-ti da trupul si sangele Lui, nu socoti ca preotul face aceasta, ci ca mana lui Hristos se intinde spre tine” .

Daca noi ne dam seama de realitatea acestor lucruri, atunci nu mai putem sau nu ar trebui sa ne mai apropiem oricum si oricand de Sfintele lui Hristos Taine, ci mai inainte de a face aceasta trebuie sa urmarim sa ne curatim atat trupeste cat si sufleteste. Sfantul Ioan Gura de Aur cere tuturor acelora care doresc sa se impartaseasca un singur lucru: o constiinta curata. Pentru ca noi sa dobandim o astfel de constiinta, trebuie „sa ne eliberam de obiceiurile cele lumesti si paganesti, sa ne departam mult de ele, ca sa vedem pe Hristos” . Obiceiurile paganesti de care vorbeste Sfantul Ioan Gura de Aur sunt pacatele, atat sufletesti cat si trupesti. Amandoua ne tin departe de Iisus Hristos, dar pot fi abandonate prin conlucrarea si colaborarea dintre vointa noastra si harul dumnezeiesc (care ajuta doar pe cel care isi doreste cu adevarat sa paraseasca pacatul) .

Cu totii stim si recunoastem ca esantionul pacatelor este foarte larg si foarte variat, insa avand in vedere participarea noastra la Sfanta Euharistie, Sfantul Ioan Hrisostom condamna in primul rand acele pacate care l-au facut atat pe Iuda, cat si pe cei ce-i urmeaza acestuia, sa se lepede de Iisus Hristos. In acest fel, orice crestin trebuie sa se fereasca in primul rand de iubirea de argint – arghirofilia (care se opune virtutii milosteniei). Dar nu doar aceasta patima ne pateaza constiinta, ci in general tot pacatul, bine stiind ca „pacatele sunt pricina tutror relelor” . Astfel ca si prefacatoria, rautatea, inselarea aproapelui, fatarnicia, rapirea (furtul si hotia), hulirea invrajbirea, zgarcenia, desfranarea sunt piedici si obstacole in urcusul nostru duhovnicesc, cu alte cuvinte, pacate care nu il recomanda pe crestin in fata Domnului nostru Iisus Hristos.

Crestinul, confor spuselor Sfantului Ioan Gura de Aur, este omul inaltimilor , de aceea, „cel ce pacatuieste, acela este un om pur si simplu, pe cand cei ce fac fapte virtuoase aceia sunt oameni spirituali” . Pentru a ajunge la inaltimile duhovnicesti, crestinul este dator sa lucreze pamantul virtutii. In lupta omului cu pacatul, virtutea care il insoteste pe om pe tot parcursul urcusului sau catre Dumnezeu este pocainta. Pocainta este virtutea careia Sfantul Ioan i-a acordat o atentie deosebita si o preocupare speciala, asa incat a fost pe drept cuvant numit dascal al pocaintei. De ce este atat de mult pretuita de Sfantul Ioan aceasta? Raspunsul ni-l da chiar el insusi:

„ – Pentru ce te infricosezi, diavole, cand este laudata pocainta? Pentru ce te jelesti, pentru ce te cutremuri?

- Da, pe dreptate ma jelesc si ma tangui, raspunde diavolul, pentru ca mari trofee mi-a rapit mie pocainta asta!

- Care trofee?

- Pe desfranata, pe vames, pe talhar, pe hulitorul si marele prigonitor Pavel!” .

Prin urmare, mare este virtutea pocaintei! Cel ce o imbratiseaza pe aceasta poate scapa foarte usor de cursele vrasmasului si capcanele diavolului, chiar de ar fi cel mai mare pacatos. Drept dovada ne stau exemplele enumerate mai sus. Insa pocainta nu este doar o sfortare de moment, ci ea implica (ca toate celelalte virtuti) un efor permanent si continuu din partea omului, efort sustinut totdeauna de Dumnezeu, prin harul Sau cel sfant si sfintitor. Dumnezeu, ne spune Sfantul Ioan Hrisostom, i-a dat omului multe feluri de pocainta, astfel ca nimeni nu poate spune ca este o virtute imposibil de indeplinit.

Daca Dumnezeu ne-ar fi dat o singura modalitate si cale de pocainta, n-am fi primit-o, ci am fi spus: „Nu putem sa mergem pe aceasta cale, nu putem sa ne mantuim”. Dar asa, Dumnezeu ti-a taiat cuvantul acesta, ca nu ti-a dat numai o cale de pocainta, nici doua, nici trei, ci multe si felurite, ca, prin multimea lor, sa-ti faca lesnicioasa suirea la cer” . Dintre „multele si feluritele” cai de pocainta oferite noua de Dumnezeu, Sfantul Ioan Gura de Aur ne pune inaintea constiintei noastre cinci feluri sau modalitati de a ne intoarce dinspre pacat spre Dumnezeu: recunoasterea pacatului in fata lui Dumnezeu (ori de cate ori pacatuim) , plangerea pacatelor savarsite (care spala prin lacrimi de cainta sincera) , smerenia , milostenia (numita si „marea si principala pocainta, in stare sa rupa lantul pacatului” si fara de care „pocainta este moarta si lipsita de aripi”) si rugaciunea (care poate mult la Dumnezeu pentru iertare) .

Pocainta trebuie facuta asadar in Biserica (fiindca Biserica-i spital nu tribunal) , ori de cate ori este nevoie, fara a ne pierde nadejdea in mila si ajutorul lui Dumnezeu: „Ai pacatuit? Intra in Biserica si sterge-ti pacatul! Nu-i asa ca de cate ori cazi cand mergi pe drum tot de atatea ori te si ridici? Fa tot asa, de cate ori pacatuiesti, pocaieste-te de pacat, nu deznadajdui!” . Insa, pentru ca nu dorim sa extindem doctrina hrisostomica despre pocainta, ne vom opri in chip deosebit asupra unui aspect al ei: cel al milei ori al binefacerii. Pentru a intelege valoarea si importanta acestei virtuti in gandirea si conceptia Sfantului Ioan Gura de Aur, trebuie sa aratam modul in care acest Sfant Parinte al Bisericii intelege semnificatia Trupului lui Iisus Hristos. In lucrarile si scrierile sale, Sfantul Ioan Hrisostom ne arata si ne demonstreaza ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos se identifica atat cu Trupul Euharistic, totodata si cu fiecare membru si madular al Bisericii. De aceea, cel ce vrea sa se impartaseasca de Trupul si Sangele Sau – Euharistic, trebuie ca mai intai sa-si indrepte atentia asupra aproapelui sau, oricare si oricine ari fi acesta.