[cipri85]

Domnul nostru Iisus Hristos doreste sa Il cinstim precum voieste El, nu precum vreau ori cred oamenii ca ar trebui cinstit. De aceea, Sfantul Ioan condamna obiceiul unora de a aduce daruri sfinte la Biserica in detrimentul aproapelui lor, care ramane in continuare gol, flamand si insetat. Un astfel de gest, de a impodobi biserica construita, nu il curateste pe crestin, pe cand celelalte fapte de milostenie, da. „Biserica nu este un loc unde se aduna vase de aur si de argint, ci un loc de adunare a ingerilor; de aceea trebuie sa aducem la biserica sufletele noastre. Dumnezeu se apropie de darurile noastre de aur numai daca si sufletul nostru este de aur. Nu era de argint masa aceea de la Cina cea de taina, nici nu era de aur potirul din care a dat Iisus Hristos ucenicilor Sangele Sau! Dar toate erau de pret, toate infricosatoare, pentru ca erau pline de Sfantul Duh! Vrei sa cinstesti trupul lui Hristos?

Nu-L trece cu vederea cand este dezbracat! Nu-L cinsti aici in biserica cu haine de matase, iar afara il lasi sa degere de frig, ca n-are cu ce se imbraca! Cel ce a spus: „Acesta este Trupul Meu”, si prin cuvant a intarit lucrul, Acelasi a spus si „Flamand M-ati vazut si nu M-ati hranit” si „Intrucat n-ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut”. Trupul lui Hristos de pe altar nu are nevoie de acoperaminte pretioase, ci de suflet curat; dar cel gol, cel flamand are nevoie de multa ingrijire. Sa invatam, dar, sa filozofam si sa cinstim pe Hristos, asa cum vrea El. Cea mai placuta cinste pentru Cel pe Care Il cinstim este sa-L cinstim asa cum se cuvine, cum vrea El, nu cum socotim noi. Si Petru socotea ca-L cinsteste, oprindu-L sa-I spele picioarele. Dar ceea ce voia sa faca nu era cinste, ci cu totul dimpotriva. Tot asa si tu, cinsteste-L pe Hristos cu cinstea pe care El ti-a poruncit-o, cheltuind cu saracii avutia ta. Dumnezeu n-are nevoie de vase de aur, ci de suflete de aur” . „Noi trebuie sa-L hranim pe Hristos, sa-L adapam si sa-L imbracam. Acestea sunt vrednice de aceasta masa sfanta” . Acestea sunt motivele pentru care Sfantul Ioan Gura de Aur cere tuturor credinciosilor sa se aplece cu staruinta asupra acestei virtuti, fiindca „Cel ce miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu” (Pilde 19, 17). Multe sunt lucrurile care caracterizeaza crestinismul, dar, mai mult decat toate si mai bine decat toate, iubirea reciproca dintre oameni si pacea” .

Potrivit Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 20 – 21) iubirea este capul virtutilor, acest lucru fiind temelia tuturor poruncilor lui Dumnezeu, caci „prin iubirea fata de Dumnezeu intra si iubirea fata de aproapele” . In fata Dumnezeiestii Euharistii, ne invata Sfantul Ioan Hrisostom, trebuie sa se vina cu iubire de Dumnezeu. Trupul si Sangele Domnului trebuie mancat si baut numai de iubitorii Lui, si iubitori ai Lui nu pot fi cei care urasc si trec cu vederea pe aproapele lor . Cei care doresc sa calatoreasca cu aceasta fapta buna spre Imparatia lui Dumnezeu, trebuie sa fie ferm convinsi de faptul ca: „Nu exista pacat pe care sa nu fie in stare sa-l curete milostenia, pe care sa nu-l poata ea stinge... ea este un leac prielnic pentru orice rana...

Este cu drept cuvant, desavarsire” ; „Mila este baie a sufletului. De aceea, asa cum in fata usilor bisericii sunt vase de spalat pline cu apa, ca sa-ti speli mainile, la fel, afara din biserica stau jos saracii, ca sa-ti speli de pete mainile sufletului” ; „Oricat de mare ar fi pacatul, mila este in stare sa-l spele” . Pentru a ne atrage si mai mult spre a infaptui acte de milostenie, Sfantul Ioan Gura de Aur ne dovedeste ca Imparatia Cerurilor poate fi „cumparata” de aici de pe pamant, prin faptele noastre de milostenie fata de aproapele nostru, oricine si oricare ar fi el: „Cerul este negutatorie si afacere buna, iar noi o neglijam. Da o bucata de paine si ia Raiul; da lucruri mici si ia lucruri mari; da cele pieritoare si ia pe cele nepieritoare; da pe cele stricacioase si ia cele nestricacioase” . Totusi faptele noastre bune trebuie savarsite din toata inima, pentru ca „fapta facuta de sila nu are plata, ci fapta facuta de bunavoie” .

Asadar, toata viata noastra trebuie sa „fim aplecati spre savarsirea binelui” . Daca ne intrebam care este timpul cel mai potrivit pentru pocainta (sub toate cele cinci aspecte prezentate de Sfantul Ioan), tot el ne da raspunsul: postul . Postul trebuie sa fie indragit si imbratisat de fiecare crestin, deoarece axesta alunga si invinge dusmanii mantuirii noastre . La fel ca in cazul oricarei alte virtuti „postul iubeste pe cei ce il iubesc si uraste pe cei ce il urasc” .

In alta ordine de idei, am vazut si constatat ca atat pacatele cat si virtutile sunt deopotriva sufletesti si trupesti. Sfantul Ioan Gura de Aur ocorda o importanta deosebita (si) pacatelor savarsite prin intermediul trupului. El are in vedere mai cu seama, acele organe ale trupului care intra in contact nemijlocit cu Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, fara insa a le exclude pe celalte. Astfel, dintre toate madularele noastre, limba este organul prin care crestinul greseste si pacatuieste cel mai mult si cel mai des, fapt ce ni-l relateaza si confirma si Sfantul Apostol Iacov in Epistola sa si care spune ca „Limba, mic madular este si cat codru aprinde...”. „Gura se murdareste cu defaimari, blasfemii, ocari, cuvinte pline de manie, cuvinte de rusine, ras si glume” . Impotriva acestor pacate care se savarsesc prin intermediul limbii, Sfantul Ioan Hrisostom este foarte categoric: „Paziti-va, dar. Limba mai mult decat lumina ochilor! Limba este cal imparatesc; daca-i pui frau si o inveti sa mearga frumos, imparatul se va odihni pe ea si va sta pe ea; dar daca o lasi sa umble fara frau si sa zburde, ajunge caruta diavolului si a demonilor” . Cu toate ca noua ni se pare ca pacatele savarsite prin intermediul ei sunt nesemnificative, Sfantul Ioan este de alta parere si anume ca: ocara si insulta sunt pacate ce ne arunca in iad . Trebuie sa stim ca nu este suficient a ne spala gura inainte de a merge la Biserica , ci trebuie, mai inainte de aceasta sa ne impodobim limba cu blandete, smerenie, binecuvantare, cuvintele legilor dumnezeiesti, milostenie .

Acelasi lucru trebuie sa facem si cu mainile, ochii si urechile noastre, si in general tot trupul nostru trebuie deprins cu virtutea. In ajutor ne vine tot Sfantul Ioan Gura de Aur care ne arata si modul in care putem savarsi aceasta: „Cerceteaza-ti cu luare aminte mana dreapta, limba, buzele, care au devenit portile de intrare ale lui Iisus Hristos. Gandste-te la timpul in care te apropii de Sfintele Taine si intinzand o masa vazuta, indreapta-ti cugetul spre acea masa, adica vreau sa zic, spre Cina Domnului, spre privegherea ucenicilor din acea noapte sfanta” ; prin urmare „atunci cand vei cugeta ce a patimit pentru tine Stapanul, vei fi mai cu bagare de seama si mai filozof” .

In concluzie, Sfantul Ioan Gura de Aur indeamna pe tot credinciosul care doreste sa se uneasca cu Domnul Iisus Hristos in cadrul Sfintei Liturghii, sa faca eforturi pentru a dobandi o constiinta curata (eforturi sustinute de Harul lui Dumnezeu). Acest efort implica o parte negativa si una pozitiva. Cea negativa presupune parasirea pacatului (indiferent de natura lui, trupesc ori sufletesc), iar partea pozitiva inseamna colaborarea si impreunalucrarea noastra cu Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos la cultivarea si (de)savarsirea virtutilor (care implica si trupul, dupa cum am aratat mai sus. Toate virtutile au drept scop transformarea noastra launtrica, astfel incat noi sa devenim deopotriva cu ingerii (blanzi, milostivi, rugatori), atunci cand ne apropiem de infricosatoarele lui Hristos Taine. Ca atare, toate acestea sunt posibile cu conditia ca noi „sa nu ne lenevim spre mantuirea noastra” . Starea si dispozitia de evlavie euharistica, ca de altfel starea de evlavie in general, nu poate rezulta numai dintr-un efort si solicitare spirituala de moment, ori una mai indelungata, ci dintr-un permanent exercitiu spiritual, dintr-o continua deprindere a inimii si gandului de la cele pamantesti, spre o viata filosofica, adica in Iisus Hristos, cum ne indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur in incheierea fiecareia din predicile sale .

Am afirmat si sustinut ca noi suntem ajutati in permanenta de Harul lui Dumnezeu, insa acest Har ni se comunica noua cu prisosinta atunci cand ne impartasim. Mai mult, noi nu putem ajunge la unirea cu Dumnezeu (dupa har) decat prin primirea lui Iisus Hristos Euharistic. Prin aceasta noi dobandim inca de pe acum siguranta ca vom trai vesnic impreuna cu El. Este o legatura tainica intre partea omului si cea a lui Dumnezeu in lucrarea virtutii. Nu se poate ajungela aceasta fara participarea ambelor parti, insa trebuie sa subliniem ca ajutorul lui Dumnezeu (dat noua prin intermediul Sfintei Impartasanii) este covarsitor: „virtutea nu se agoniseste fara lucrarea poruncilor, iar porunca nu se savarseste fara dragoste, si nici dragostea nu se reinnoieste fara Sfanta Impartasire. Astfel ca fara Sfanta Impartasire este zadarnic sa ne ostenim” .