[cipri85]

II. Participarea la Cultul divin public



2. Venirea la Biserica si tinuta in cadrul Sfintei Liturghii



Pentru ca cineva sa se poata impartasi cu Sfintele Taine, trebuie ca mai intai de toate sa vina la Biserica. Din perspectiva Sfantului Ioan Hrisostom, orice crestin care vine la Sfanta Liturghie este dator sa se si impartaseasca la momentul potrivit si cuvenit. Sfantul Ioan nu imparte credinciosii in doua categorii: cei care doar asista la slujba si cei care se impartasesc. Nu! Ci odata ce ai venit la biserica, trebuie sa fii pregatit sa te si impartasesti. Ca stare sufleteasca, noi trebuie sa pastram o liniste totala, fiind atenti la desfasurarea Sfintei Slujbe, fiind convinsi ca ne aflam in prezenta lui Iisus Hristos Insusi. De asemenea, in timpul Sfintei Liturghii credinciosului i se cere o participare activa si constienta . Mai mult decat atat, toti trebuie sa fim inflacarati si entuziasmati, sa avem sufletele clocotitoare, sa fim cu mintile treze si sa nu ne apropiem cu scarba sau cu pasi sovaitori . Aceasta nu este un lucru imposibil ori cu neputinta de indeplinit, mai ales daca tinem seama ca „din cele o suta saizeci si opt de ceasuri ale saptamanii, macar unul sa fie dat lui Dumnezeu in intregime” . Vom fi inflacarati si entuziasmati, vom avea mintile treze doar daca, mai dinainte de a veni la biserica, ne-am cercetat pe noi insine (potrivit Cuvantului Sfantului Apostol Pavel: „Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din Paine si sa bea din Pahar” – I Cor. 11, 28). Drept urmare, cercetarea de sine este obligatorie pentru a nu ne impartasi cu nevrednicie, caci, cel ce face aceasta, vinovat este fata de Trupul si Sangele Mantuitorului (I Cor. 11, 23 – 31).

Am vazut ca Sfantul Ioan Hrisostom considera pacatul (oricare ar fi el – cu fapta, cu gandul sau cu lucrul) un obstacol si o piedica in vederea unirii cu Iisus Hristos in Euharistie. De aceea, pentru a scapa de ele, trebuie mai intai sa le (re)cunoastem pe fiecare in parte (fiindca doar constiinta noastra proprie le stie pe toate), iar cunoscandu-le sa ne debarasam si indepartam de ele. Trebuie sa ne infatisam inaintea Domnului nostru Iisus Hristos nu doar cu trupul curat, ci mai ales cu sufletul, in alt fel fiind vrednici de toata osanda: „Sa cunoastem, dar, care sunt cele ce spurca pe om! Sa le cunoastem si sa fugim de ele! Vad ca multi au un astfel de obicei in biserica; se sarguiesc sa vina la biserica cu haine curate, cu mainile spalate; dar ca sa se infatiseze cu sufletul curat inaintea lui Dumnezeu nu sufla nimeni vreun cuvant! Si spun lucrul acesta nu ca sa va opresc sa va spalati mainile sau gura, ci ca vreau sa va spalati asa cum se cuvine, nu numai cu apa, ci, in loc de apa, cu virtuti. Gura se murdareste cu defaimari, blasfemii, ocari, cuvinte pline de manie, cuvinte de rusine, ras si glume. Daca te stii ca nu rostesti nici una din acestea, nici nu esti murdarit cu aceasta murdarie, indrasneste de vino la biserica; dar daca te-ai intinat de nenumarate ori cu aceste pete, pentru ce te ostenesti degeaba clatindu-ti gura cu apa, dar purtand pe ea aceasta murdarie vatamatoare si ucigatoare” .



1. Problema desei sau rarei impartasiri

In privinta acestei probleme, Sfantul Ioan Hrisostom este la fel de nesovaitor, ca si pana acum. El spune ca nu trebuie sa vorbim de deasa sau rara impartasire, ci doar daca noi avem ori nu o constiinta curata. Aceasta este cea care ne indeamna sa ne impartasim, ori nu. Cel care are o constiinta curata este vrednic si dator – potrivit convingerilor Sfantului Ioan Gura de Aur – sa se impartaseasca ori de cate ori participa la Sfanta si Dumnezeasca Liturghie. Dimpotriva, cel ce nu s-a ingrijit sa-si curateasca sufletul, deci cel cu o constiinta patata, murdara si necurata, nu se poate impartasi nici macar o singura data pe an, intrucat timpul nu este dictat de vreo satbatoare (desi exista conceptia aceasta in timpul Sfantului Ioan, idee care mai persista si astazi), fie ea chiar Sfintele Pasti.”Apoi, acesta este raul cel mare, ca tu hotaresti vrednicia apropierii de Sfintele Taine nu dupa curatia cugetului, ci dupa intervalul de timp, si crezi ca aceasta este evlavie, de a nu te apropia de multe ori in cursul anului de Sfanta Impartasanie, nestiind, se vede, ca daca te apropii cu nevrednicie, fie chiar numai odata, aceasta iti pateaza si infiereaza sufletul; iar daca te-ai apropiat cu vrednicie, fie chiar si numai odata, ti l-ai mantuit” . „Stiu ca multi dintre noi ne apropiem de aceasta Sfanta Masa, pentru ca este obiceiul ca la aceasta sarbatoare sa ne impartasim.

Ar trebui, insa, asa precum v-am spus de multe ori si mai inainte, sa nu tinem seama de sarbatoare cand avem sa ne impartasim, ci sa ne curatim cugetul, si atunci sa ne apropiem de Sfanta Jertfa. Cel pangarit si necurat nici in sarbatori nu are dreptul sa se impartaseasca cu acest Trup sfant si infricosator; cel curat insa, cel care si-a sters bine, prin pocainta, pacatele, acela are dreptul, si in sarbatori, si oricand, sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine, acela merita sa se bucure de darurile lui Dumnezeu. Dar nu stiu cum se face ca unii nu tin seama de lucrul acesta, si multi crestini, plini de mii si mii de pacate, cand vad ca vine sarbatoare, ca si cum ar fi impinsi chiar de sarbatoare, se apropie de Sfintele Taine, pe care niste oameni ca acestia nici n-au dreptul sa le vada; pe cei pe care ii cunoastem ii oprim, iar pe cei pe care nu-i cunoastem ii lasam in seama lui Dumnezeu, Cel ce stie ascunzisurile inimii fiecaruia” .

Asadar, Sfantul Ioan Gura de Aur condamna falsa evlavie a unora de a se impartasi doar in sarbatorile mari de peste an, cum ar fi: Nasterea Domnului, Botezul Domnului si Invierea Domnului, ca si cum aceasta impartasire rara i-ar indreptati si justifica ori scuza in fata lui Dumnezeu. „Vad pe multi impartasindu-se cu trupul lui Iisus Hristos, cum s-ar intampla, mai mult ca obicei si ca lege, decat ca impus de cuget. Cand va sosi, zice, timpul sfantului mare post, sau cand va sosi ziua Aratarii Domnului (Teofania sau Epifania) ma voi impartasi cu Sfintele Taine, desi timpul de castig nu este Epifania, nici Postul Mare, ci sinceritatea si curatenia sufletului. Cu acestea apropie-te, fara acestea, insa, niciodata . Nu sunt de laudat nici cei ce se impartasesc de multe ori pe an, chiar de este la fiecare Sfanta Liturghie, daca fac aceasta avand o constiinta patata, alterata, degradata.

Noi trebuie sa urmam exemplul celor care se unesc cu Iisus Hristos, fiind sfatuiti si indrumati la aceasta doar de constiinta, care nu-i judeca pentru faptele lor. „multi dintre voi se impartasesc din jertfa aceasta o singura data in cursul anului, altii de doua ori iar altii de mai multe ori. Deci cuvantul nostru este indreptat spre toti, nu doar catre cei de fata, ci si catre cei ce stau prin pustii, caci aceia mai cu seama o singura data in an se impartasesc, de multe ori si la doi ani. Deci ce? Pe care, oare, vom aproba noi? Pe cei ce se impartasesc o data, sau pe cei de mai multe roi, ori pe cei de mai putine ori? Nici pe cei de o data, nici pe cei de mai multe ori, nici pe cei de putine ori, ci pe cei cu cuget curat, pe cei cu inima curata, pe cei cu viata fara de prihana. Unii ca acestia, apropiindu-se pururea, iara de nu sunt asa, sa nu se apropie niciodata. De ce+ Fiindca isi iau cu sine judecata si osanda si pedeapsa nespusa. Si sa nu te minunezi de aceasta, caci precum mancarea, care prin natura sa este hranitoare, cade intr-un stomac bolnav si bicisnic si vatama si strica totul, devenind cauza bolilor, intocmai asa se petrece si cu impartasirea Sfintelor si dumnezeiestilor Taine” .

Toate acestea ni le spune Sfantul Ioan Hrisostom nu pentru a ne impiedica pe noi sa ne apropiem de Sfintele Taine, chiar si numai in sarbatori, ci dimpotriva, el doreste sa ne apropiem continuu de Ele , dar nu oricum; pentru ca cel ce se impartaseste cu nevrednicie, fie si numai o singura data in an, este la fel de vinovat ca si cei care L-au rastignit pe Iisus Hristos: „Indrasneala nu este a te apropia de mai multe ori in cursul anului, ci de a te apropia cu nevrednicie, fie chiar si doar o singura data in tot timpul anului. Noi, insa, ne gasim intr-o asemenea stare de ticalosie si indobitocire, ca desi in cursul anului facem mii de rele, totusi pentru indepartarea de acele rele nu avem nici o grija, ci credem ca ne este de ajuns de a nu indrazni ca sa ne apropiem des de trupul lui Iisus Hristos, sau ne apropiem cu batjocura, neintelegand pare-se, ca cei ce au rastignit pe Domnul nostru Iisus Hristos, o singura data l-au rastignit. Dar oare, fiindca o singura data l-au rastignit, pacatul lor este mai mic? Inca si Iuda, o singura data l-a vandut pe Iisus Hristos. Dar ce? Oare faptul acesta l-a scapat de raspundere? De ce faptul acesta sa-l indeplinim numai o data, si la un anumit timp in cursul anului?

Timp de curatie sa ne fie noua curatia cugetului” . Credinciosul prasnuieste Sfintele Pasti doar atunci cand se impartaseste, iar aceasta o face nu doar o singura data pe an (atunci cand sarbatorim Sfintele Pasti, din punct de vedere istoric), ci de fiecare data cand mancam si bem Trupul si Sangele Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Cei care nu se impartasesc, ci doar postesc, se aseamana catehumenilor, pentru ca ei fac acest lucru si astfel nu simt bucuria Pastilor fiindca nu se unesc cu Domnul Iisus Hristos: „Sfanta si marea Patruzecime este o singura data pe an. Dar pastile le facem (cu alte cuvinte, ne impartasim) de trei sau de patru ori pe saptamana; si ca sa zic mai bine, ori de cate ori dorim. Fiindca nu Postul face Pastile, ci comuniunea si impartasirea care se face la fiecare Liturghie. Si ca lucrul acesta este adevarat, auzi pe Pavel, care zice: „Pastile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (I Cor. 5, 7). Deci ori de cate ori te impartasesti cu constiinta curata, faci Pastile cele luminate.