IV. Datoria credinciosului dupa primirea Sfintelor Taine
1. De asta pana la sfarsitul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii
Aproape toate cuvintele pe care Sfantul Ioan le adreseaza credinciosilor sai referitor la problema evlaviei euharistice, ii are in vedere pe cei slabi in credinta, cei care dau dovada, prin faptele lor, ca nu sunt pe deplin lamuriti asupra importantei pe care o constituie participarea la Sfanta Liturghie si mai ales impartasirea cu Cerestile si Dumnezeistile lui Hristos Taine. De o asemenea indiferenta si nepasare ori aroganta fata de Cele Sfinte dau dovada nu doar cei ce nu se impartasesc, sau cei care fsc aceasta fara a fi pregatiti, ci si cei care pleaca de la Sfanta Slujba, inainte ca aceasta sa fi ajuns la sfarsit. Impotriva unora ca acestora Sfantul Ioan Gura de Aur are doar cuvinte de mustrare: „Ce faci tu, omule? In vreme ce Iisus Hristos este de fata, in vreme ce ingerii stau de fata, in timp ce aceasta infricosatoare Masa sta intinsa, in vreme ce fratii ti se instruiesc mai departe in Taine, tu, parasindu-l, pleci? Dar, pana si la o masa oarecare, sigur, de vei fi fost chemat, chiar de te vei fi saturat tu mai intai, nu cutezi sa pleci inaintea prietenilor tai. Aici insa, in vreme se savarsesc tainele lui Iisus Hristos, in vreme ce sacrificiul acela este inca pe cale de savarsire, tu lasi totul la mijloc si pleci? Cu ce aparare te vei apara? Vreti sa va spun a cui fapta implinesc cei ce pleaca mai inainte de savarsirea Tainelor, si de sfarsit, si nu aduc cantari de multumire dupa sfarsitul Mesei Euharistice? Vi se parea poate spus cu asprime ceea ce am sa zic, dar este necesar sa zic, din pricina neglijentei celor mai multi: cand Iuda s-a impartasit din ultima Cina, in noaptea cea din urma, cand toti ceilalti sedeau mai departe la masa, acela, repezindu-se, a iesit afara. Pe el il urmeaza acestia care pleaca inainte de ultima rugaciune de multumire” .
2. De a multumi, cu recunostinta, pentru Sfintela Taine primite
Pentru ce este atat de important de a sta pana la Sfarsitul Sfintei Liturghii, mai ales daca ne-am impartasit? Exista o regula in acest sens, sau este doar ravna unora care au mai multa rabdare decat ceilalti? La toate aceste intrebari si nelamuriri, Sfantul Ioan ne da un singur raspuns, insa foarte exact si precis. Importanta ramanerii la Sfanta Liturghie (deci implicit si aceasta „regula”, care nu trebuie respectata doar de unii, ci de catre toti cei ce participa la cultul divin public) pana la sfarsit (mai ales dupa ce ne-am invrednicit sa-L primim pe Iisus Hristos), reiese din exemplul dat de Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos Apostolilor Sai, dupa terminarea Cinei celei de Taina. Pornind de la cuvintele Sfintei Scripturi: „Iar dupa ce au cantat laude, au iesit la Muntele Maslinilor” (Matei 26, 30), Sfantul Ioan spune ca „Trebuie sa se ridice de la masa, multumind si cantand lui Dumnezeu laude. Ascultati aceste cuvinte toti cati nu asteptati sa se citeasca cea din urma rugaciune facuta de Domnul Iisus Hristos dupa terminarea Cinei cele de Taina. Domnul Hristos a multumit inainte de a da ucenicilor Sai Sfintele Taine, ca si noi sa multumim; a multumit si a cantat laude si dupa ce le-a dat, ca si noi sa facem la fel” .
V. Liturghia de dupa Liturghie
Dupa terminarea Sfintei Liturghii, crestinul este dator sa faca dovada faptului ca a participat la o masa atat de bogata in daruri duhovnicesti, si mai ales ca-L poarta in el pe Domnul Iisus Hristos. Iar aceasta o face nu atat prin cuvinte, cat mai ales prin fapte . Ei vor dori intotdeauna sa se impartaseasca de Datatorul pacii si al bucuriei, dar sunt pe deplin constienti ca pentru aceasta este nevoie de implinirea pe mai departe a poruncilor Sale. Insa tocmai aceasta unire cu Iisus Hristos ii intareste pe unii ca acestia sa indeplineasca cu mai multa usurinta orice este nevoie pentru a nu cadea de la iubirea Lui. Ei se pun in slujba aproapelui, in care Il vad in permanenta pe Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.
Nu poate exista in viata unui crestin adevarat o pauza intre o Sfanta Liturghie si alta, ci acest timp trebuie puternic cultivat si fructificat, in vederea savarsirii binelui (si) in lupta noastra cu pacatele si cu patimile (deoarece, prin Sfanta Euharistie, noua ni se iarta pacatele, dar pornirile spre pacat nu pot fi sterse, fiindca depinde de noi cum ne folosim de puterile si resursele sufletesti: ratiune, dorinta, vointa, vigoare, dinamism). Iar acest lucru devine usor pentru cel ce se gandeste cu Cine s-a unit, si ca va trebui sa-l intampine in curand, la fel de curat si cinstit: „Sa ne gandim atunci in noi insine la binefacerile cu care ne-a cinstit Mantuitorul Iisus Hristos, ca sa ne amintim cat este de minunat duhul pe care l-am orimit. Acest gand va indeparta, inlatura si va potoli patimile noastre” .
Dimpotriva, cei care dupa primirea unor atat de multe si mari daruri duhovnicesti se intorc la aceleasi fapte rusinoase, sunt la fel de vinovati ca cei ce s-au impartasit cu nevrednicie, intrucat si ei (ca si ceilalti) isi atrag mania lui Dumnezeu, ostenindu-se in zadar: „Te bucuri de masa cea duhovniceasca, de masa cea imparateasca, si tu iti umpli gura cu lut? Esti uns cu mir si te manjesti cu putoare? Caci, spune-mi te rog, dupa un an de zile, primind Sfanta Impartasanie, crezi tu ca cele aptruzeci de zile iti sunt de ajuns spre curatirea pacatelor din trecut? Si dupa trecerea unei saptamani, te dedai iarasi celor dintai? Spune-mi te rog: daca dupa tecerea a patruzeci de zile de la insanatosirea ta de o boala lunga, te dedai iarasi acelor mancari aducatoare de boli, oare nu ai pierdut si munca ta dinainte?... patruzeci de zile intrebuintezi pentru sanatatea sufletului, si poate ca nici patruzeci, si astepti ca sa imblanzesti pe Dumnezeu? Te joci, o omule?”
Pentru a fi si mai convingator, Sfantul Ioan Hrisostom recurge din nou la exemplul celui ce a fost Apostolul Iuda, aratandu-se cruda realitate (dar intru totul adevarata) ca precum acestuia nu i-a fost de nici un folos faptul de a fi fost mereu in preajma lui Iisus Hristos, intrucat nu a parasit pacatul (si prin aceasta a dobandit nu Inparatia Cerurilor impreuna cu Invatatorul Sau, ci Iadul, pentru ca desi era totdeauna cu Domnul Iisus Hristos, inima sa era inchinata diavolului), aceeasi soarta o vor avea toti cei ce se impartasesc ce nevrednicie, cat si cei ce se impartasindu-se cu vrednicie, ii intorc spatele lui Dumnezeu, complacandu-se in propriile placeri: „Ca aceste adevaruri ne fac foarte atenti si totdeauna veghetori.
Daca cel ce era ales in ceata Apostolilor, care a primit un asa de mare dar, care a facut minuni; caci el a fost trimis cu ceilalti pentru a invia mortii si a-i vindeca pe leprosi; daca, zic eu, un ucenic, pentru ca s-a lasat biruit de cruda si trista boala a lacomiei, L-a vandut pe Stapanul sau, daca atatea binefaceri si daruri, daca nici petrecerea, nici familiaritatea cu Iisus Hristos, nici spalarea picioarelor, nici insotirea de la masa, nici pastrarea pungii, nu i-au folosit la nimic, sau daca aceste lucruri lui i-au deschis mai repede prapastia in care s-a aruncat, sa tremuram si sa ne temem noi insine, sa nu imitam intr-o zi pe acest urat si perfid lacom. Voi nu-L tradati pe Iisus Hristos? Dar atunci cand iL dispretuiesti pe sarac care se usuca de foame, sau care ingheata de frig ori moare de sete, voi meritati soarta si pedeapsa lui. Si atunci cand luam parte cu nevrednicie la Sfintele taine, cadem in acelasi adanc in care s-au aruncat cei ce L-au omorat pe Domnul Iisus Hristos” .
Enuntand, in cele din urma, cateva concluzii, vom afirma si sublinia ca viata in Iisus Hristos o dobandim prin Sfintele Taine, care isi au baza in Taina originara sau Taina Tainelor care este Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos; dar recunoastem cu totii, ca cea mai plina de mister dintre toate Tainele este Dumnezeu – Omul, Iisus Hristos si dupa El este Euharistia si Biserica. Prin Botez, Mirungere si Euharistie ne incorporeaza in Sine in Trupul Sau tainic – Biserica, ne ridica la comuniunea cu Sine asezandu-ne in intimitatea Sa, daruindu-ne infinita si nemarginita Sa bogatie duhovniceasca prin care putem sa crestem neincetat „pana la masura barbatului desavarsit, a varstei deplinatatii lui Iisus Hristos” (Efeseni 4, 13).
|