[laurastifter]

Stimaţi atei,
Aşa cum v-au spus, în diverse forme, toţi creştinii participanţi la acest topic, nu există "fundamentalişti creştini"! Faptul că presa, dornică de senzaţional, l-a caracterizat pe acel criminal drept "fundamentalist creştin" nu constituie un argument suficient de puternic în favoarea ideii potrivit căreia religia creştină ar fi responsabilă pentru nebunia unui fanatic care a ucis atât de mulţi oameni nevinovaţi.
Noţiunile de "creştinism" şi "fundamentalism" sunt opuse una celeilalte, între cele două neexistând nicio compatibilitate. Nu există "fundamentalism creştin", la fel cum ar fi imposibil să se menţioneze existenţa unei ideologii ateist-creştine. :)
În perioada Bisericii primare, atunci când autorităţile romane îi persecutau pe creştini, politeiştii îi acuzau pe adepţii noii religii pentru toate calamităţile petrecute în Imperiu deoarece, în opinia lor, refuzul credincioşilor lui Hristos de a respecta religia tradiţională constituia un act de răzvrătire împotriva zeilor care - logic - se mâniau. :) Referindu-se la această realitate tristă a acelei vremi, apologetul creştin Tertulian arăta, într-una dintre scrierile sale, faptul că: dacă Tibrul sau Nilul se revarsă peste maluri, provocând inundaţii, dacă seceta loveşte cetăţile, dacă pământul se cutremură... toţi păgânii strigă: "La leu cu creştinii". Am citat din memorie textul, dar voi încerca să-l găsesc şi pe internet, pentru a-l reda cu exactitate. În zilele noastre, acest fragment al lui Tertulian este, în opinia mea, de o uimitoare actualitate. Parafrazând cuvintele apologetului, aş putea spune: dacă în România este criză economică, dacă, în urma unui tragic accident, mai mulţi bebeluşi şi-au pierdut viaţa într-o maternitate, dacă un criminal bolnav psihic a ucis mai multe persoane, toţi ateii spun: creştinii sunt vinovaţi! Oare nu este aceeaşi situaţie? Criminalul din Norvegia era, desigur, un fundamentalist antiislamic care, "încremenit în proiect" (cum s-ar exprima domnul G. Liiceanu), îşi crease o obsesie din ideea alungării musulmanilor din Europa. Cu toate acestea, pentru jurnalişti sintagma ilogică şi ciudată "fundamentalist creştin" a părut, fără îndoială, mult mai atractivă decât expresia "fundamentalist antiislamic" care ar desemna atitudinea reală a acelui individ. Principalul scop al ucigaşului era - aşa cum el însuşi a declarat - realizarea unei noi cruciade, în urma căreia toţi musulmanii să fie alungaţi de pe continentul nostru (boală psihică evidentă), iar nu slujirea lui Hristos sau răspândirea credinţei noastre creştine. S-a declarat creştin? Şi comuniştii se declară atei, dar acest fapt nu trebuie să ne conducă la concluzia sofistică potrivit căreia toţi ateii ar fi criminali comunişti.
Toţi comuniştii sunt atei; deci, toţi ateii sunt comunişti.
Raţionamentul de mai sus este un sofism pe care l-ar putea combate şi un elev de gimnaziu, care încă nu a studiat logica? Aşa este.
Exact acest gen de sofism naiv este întrebuinţat de către atei, atunci când afirmă: un terorist fanatic s-a declarat creştin; deci, toţi creştinii sunt fanatici.
Cu toate acestea, eroarea raţionamentului ateilor este mult mai gravă, decât afirmaţia unora dintre creştini potrivit căreia toţi ateii ar fi comunişti. De ce? Simplu: deşi nu toţi ateii sunt comunişti (acest fapt este evident), între ateism şi comunism există o compatibilitate imposibil de contestat, negarea Divinităţii fiind una dintre caracteristicile ideologiei comuniste. În schimb, între creştinism şi fanatism NU există niciun punct comun, cele două atitudini (credinţa în Dumnezeu şi fundamentalismul ) fiind opuse. Căderea în fanatism constituie, potrivit învăţăturii creştine, un păcat contrar iubirii şi, prin urmare, o blasfemie împotriva Duhului Sfânt, întocmai ca păcatul necredinţei, al sinuciderii etc. Fanatismul este o negare şi o trădare a esenţei creştinismului - iubirea - şi, din acest motiv, căderea în acest păcat cutremurător presupune pierderea calităţii de creştin. Cei care, suferind de maladia spirituală a fundamentalismului, Îl implică pe Hristos în nebunia lor, practicând crime în numele Său, îşi încarcă sufletele şi cu păcatul blasfemiei, deoarece îndrăznesc să ucidă exact în numele Celui Care a poruncit: "Să nu ucizi". Având îndrăzneala de a lua vieţile unor semeni de-ai lor sub pretextul şi în numele religiei iubirii, ei Îl necinstesc şi trădează pe Domnul Iisus Hristos, Cel Care ne-a dat porunca dragostei faţă de toţi oamenii (inclusiv faţă de vrăjmaşi). Astfel, ei comit păcatul de a spune binelui "rău" şi răului "bine", atrăgându-i şi pe alţii în eroarea gravă a confundării creştinismului cu fanatismul.
Nădăjduiesc din tot sufletul că aceste câteva rânduri, chiar dacă nu au putut aprinde în inimile dumneavoastră dorinţa de a-L găsi pe Dumnezeu, măcar v-au convins că religia aceasta în care noi credem, religia creştină, se află în antiteză cu orice formă de fanatism (mai ales cu fanatismul religios).

Toate cele bune şi Dumnezeu să vă lumineze!

P. S. De ce tot aduceţi în discuţie intenţia Părintelui Patriarh Daniel de a construi o catedrală? Chiar nu înţeleg ce legătură are această dorinţă a patriarhului cu tema discuţiei noastre - atentatul din Norvegia...

Cu stimă,
Laura Stifter