[vsovivi]

Adică se răzbună omul căci diavolul răcnind ca un leu caută pe cine să mânce primul, și care e diavolul? Slava de la oameni a duhului gLumitei, ispidolumia, și omul de plăcere se pune cățea care apără acest duh străin de Dumnezeu, cu cea mai mare grijă și credință, și latră și mușcă până cedezi, cățeaua asta a dracului... e o patimă în om, un fel de mărire prin plăceri, căci mâncă turtițe, turtește și mâncă, strivește și mănâncă, scrîșnește și mănâncă, scrântește și crapă, ustură și mănâncă, scutură, zdruncină, spulberă și mănâncă, strivește ca pe râme, strânge ca un piton, sugrumă, înghite ca un boua, înnoadă, frânge, rupe, smucește, încoardă, umflă, pocnește, zbicește, urzică, pișcă și mănâncă tot molozul ăsta de cărnărie arzătoare din el... papă cu multă viclenie perversă... spre slava lui, spre lăudăroșenie ca să-i placă lui și gLumii pe care o poftește cu nessaț... iar diavolul atât așteaptă ca să se joace cu el, cu fraierul curios cu ochiul, și-l îndeamnă la turtițe, la turitiri, la striviri ca pe râme ca să le iasă miezul... ce mai, o debandadă supărată și sadică, răutăcioasă, vicleană, dar cică are scop bun... el crede și se joacă cu roadele... le-a furat, a furat și acum se laudă că e meritul său, că cică de acum e desăvârșit, că de aia strivește și mâncă și participă la spectacol pentru ca să fie mare, să se mărească prin jongleria asta, deci se minte că crește, că se mărește, că prinde putere, că va avea slavă veșnică, adică va fi aplaudat și visează și se închipuie frumos și glorios.

Nu e nimic altceva decât l-a înghițit dracul punându-i în undiță dorul de sine însuși, în cârlig... l-a păcălit ucigă-l toaca să mânce turtițe sau strivițe și să creadă că s-a nevoit el... că e rodul și meritul lui toată starea asta aparentă a Harului... defapt el e un pervers ce se hrănește cu roșcove perverse, căci capul îi stă musai numai la două. Două ce? Două idei. Două întrebări. Două socoteli fără rezolvare. Deci nu e mântuire ci l-a înghițit necredința care se dă fată mare în veșnicie, căci are pe ea halat alb de medic sau de mare om de știință care știe să-și negocieze timpul de studii postuniversitare... deci ce mai, e tare, și fatalitatea e mare, deznădejdea biruitoare. Dar ei sărmanii nu știu că împreună nu fac iubire ci autopârlire, și încet încet turtițele se preschimbă în tăciune. Și apoi el se crede grâu nedreptățit căci bobul lui nu a dat rod ci spicul a făcut floare, adică a prins mucigai din ăla fin.

Deci curățenia trupului și puritatea simțurilor vine de sus și nu de la gLumea ispidolumită care te ademenește cu pârlită pă la ochișori ca să vezi mai bine ce nu e voie... Nu-i iubire, și nu e veselie, și nu e dulceață ci e pârlită acută, prăjale șoldoveneștii să minți după ce ai furat mâncare și odihnă înfloritoare.

Doamne iartă-mă că iar am strivit câteva turtițe cumetrițe. Oare să fii pismuit? Ce-am greșit? M-am semețit după ce am trufit. Mi-am turtit nasul de goglindă... și am păpat un prost... un prost crescut... adică o gumă de muștecat timpul pierdut cu turtițe. Cu turtițe cumetrițe, defapt mi-am pierdut gustul în slănină, în parizel.