Citat:
În prealabil postat de DragosP
Asta am înțeles.
Explică-mi te rog, că asta nu se înțelege, de ce când plec spre dreapta, merg, merg, merg și tot merg și ajung să mă întorc din stânga în același loc?
|
Să zicem că ai fii situat într-o sferă opacă și ai merge prin ea și mergând ea s-ar rostogoli pe pământ. Tu ai merge tot mereu și ai vedea aceiași sferă iar și iar chiar dacă ai merge tot drept. Ai fi pe o sferă? Nu, ai fi într-o sferă care s-ar rostogoli pe pământ.
Dar dacă am pune sfera pe apă? Ea ar sta pe loc, tu te-ai învârti cu ea mergând pe interior și stând în picioare și ce ai vedea altceva decât sfera?
Dar pe pământ e și mai frumos, că noi fiind în Creație și nevăzând decât ceea ce e creat și vizibil pentru noi, mergem în aceiași direcție, drept și mergem cât ne permite creația, și de aia ajungem de unde am plecat căci e libertatea de mișcare dată de cât de mare e creația finită. Deci așa se poate constata mărimea ei și finitatea ei, ajungând de unde am plecat. Restul obiectelor sunt conținute în creație și de aia le constați altfel proprietatea că sunt finite, le vezi margini căci marginile suunt create și arată finitatea. Dar ceea ce le cuprinde pe toate nu ai cum să constați tot așa ci doar cu mintea care desparte creația de necreatul care nu există căci înțelege că mai mult nu știe și nu se poate, căci nu se poate mai mult decât ne e dat, și ajungem de unde am plecat constatând că am atins marginile, punctul de unde am pornit... Însă unii au născocit cu închipuirea că ar fi mai mult, căci le-a plăcut să se dea mari cu închipuirile și explicațiile lor pretinzând că ei știu cum e. Mai mult nu e acum, căci suntem înăuntrul acestei Creații foarte mici și frumoase. Dar nu vedem cele nevăzute, și apoi după moarte vom vedea și pe cele veșnice, care se pot pregusta de aici căci nu suntem închiși în Creație ci doar că atât de mică e creația, dar oricum foarte mare pentru o minte de om. Și pentru ce ne-ar trebui mai mult, de ce să ne închipuim că ar fi mai mult?