Mult ma bucur si eu, bine ai revenit, prieten drag!
In privinta temei (felicitari Melissa!), chiar azi ma gandeam ca, de suferit, toti oamenii suferim. Dar reactia la suferinta sau urmarile suferintei sunt diferite.
Pe scurt, suferinta e doar o propunere. De modul in care dam raspuns la suferinta cred ca atarna viata, destinul.
Am observat ca unii oameni sunt uratiti, chiar mutilati de suferinta. Raman definitiv impietriti. Li se vede pe fata, in mers, in gesturi, in vorba, in tot...
Altii, dimpotriva, devin mai frumosi, capata lumina.
De unde diferenta, m-am intrebat si mi-am zis ca multe sunt de spus, desigur.
Ortodoxia noastra despica insa valurile confuziei. Toata Biblia, de la bun inceput si pana la sfarsit abordeaza frontal problema suferintei, a sensului ei etc.
Noi ortodocsii stim ca multe sunt interpretarile suferintei dar una este de folos omului: aceea pe care Moise o impartaseste cu poporul sau, apoi Avraam, Iov o inalta foarte sus iar Mantuitorul o rezolva deplin si pentru totdeauna.
Dilema e una singura, personala, marea alegere a fiecaruia: vad suferinta ca nonsens sau ca pedeapsa a lui Dumnezeu, ori o vad ca pe prilej binecuvantat de Domnul pentru implinirea mea ca om, pentru mantuire.
Prima varianta aduce negura, distrugerea omului, dezumanizarea, grotescul, mutilarea.
A doua aduce lumina, pacea sfanta.
Crestinul, iertati-ma ca aleg sa inchei astfel, este un mic "laborator alchimic" in care, prin impreuna-lucrarea dintre om si Dumnezeu durerea suferintei capata sensul si caldura bucuriei-lumina.