[delia31]

Partea 2

Departandu-se de Dumnezeu, omul incepe sa se indeparteze de propria lui natura autentica. Natura autentica si Viata autentica a omului este vietuirea in harul Duhului, in "focul" dumnezeirii la fel cum o bucata de fier tinuta tot timpul in foc, urmeaza sa dobandeasca calitatile focului, pe masura ce e tot mai incandescenta .

Procesul asta de „devenire intru fiinta” (vorba lui Noica), de devenire din ce in ce maiincandescent e unul dinamic si nu are punct terminus. Pt. ca a ajunge la asemanare cu Dumnezeu nu are cum sa se sfarseasca vreodata.

Insa, iesind din acest "foc", omul a inceput sa se raceasca si departandu-se de Dumnezeu, omul a schimbat directia si nu mai merge spre asemanarea cu Dumnezeu, ci in directia opusa. Desi, avea chipul lui Dumnezeu in el, in loc sa mearga spre asemanarea prin virtuti,omul a inceput calea descrescatoare, in sens invers.

Inaintand in directia opusa, omul parcurge treptat un drum care il duce intr-o stare subumana. Umanul autentic NU EXISTA decat in stransa legatura cu divinul. Treptat, treptat, omul „alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemant lor”. Asemanarea cu Dumnezeu la care trebuia sa ajunga e inlocuita cu asemanrea cu dobitoacele subumane. Omul devine astfel homo-animalis, iar daca inainteaza periculos de mult in directia opusa, devine chiar homo-lucifericus, om-demonizat.

Dumnezeu, stiind dinainte ca omul fiind in afara Lui, va fi inclinat sa se salbaticeasca prin patimi si pacate, si va incepe sa se asemene dobitoacelor irationale, ba mai rau, le va intrece in perversiuni, asemanandu-se ( fapt extrem de grav) cu demonii, deci, pt. ca nu cumva, omul (creat nemuritor), dupa cadere sa inainteze in rau pana la demonizare, satanizare, asa cum s-a intamplat cu Lucifer si ingerii cazuti, deci , pt. a preintampina asa ceva, Dumnezeu l-a imbracat pe om cu un vesmant temporar care sa-l invaluie.

Astfel invaluit, in acel vesmant de piele, omul, inclinat de acum spre rau, nu va putea face raul la nesfarsit, in veac asa ca demonii, ci doar o perioada relativ scurta (aprox. 70-80 de ani) pt. ca acest vesmant e stricacios, supus bolii, durerii si degradarii. Hristos Insusi zice: „trupul nu foloseşte la nimic” Ioan 6. 63.

“Hainele de piele” la care se refera Scriptura nu simbolizeaza doar ceea ce se intelege in mod superficial prin „piele”, epiderma, ci are multe conotatii cu sensul de animalitate postedenică a speciei umane (fapt confirmat unanim de exegeza patristica).
“Hainele de piele” se refera la pierderea transparentei si opacizarea trupului care initial era altfel decat il percepem noi acum.