Mulți avem bucuria mâncării, trăim ca să ne bucurăm că mâncăm și atât sau suntem fericiți că vom mânca, dar știm noi oare că orice mîncare numai pentru trup, pentru burtă, pentru pântec și orice rețetă e o perversiune?.. „care apare din patima odihnei trupului, a păcatului, a dulceții bunăstării și din obijnuința acestora”?
Recomandarea este să uităm de pofta de a mîncă de nevoia asta, s-o alungăm din minte, și dacă am putea, să încercăm să mâncăm numai când leșinăm de tot sau când ne roade prea tare stomacul și nu din poftă sau reapariția în minte a ispitei perverse de a mai mânca ceva bun sau a bea niște apă sau bere.
Ar fi bine să nu ne apropiem de bucătărie, să evităm pîinea și apa care nu sunt sfințite, care nu sunt binecuvântate, să nu băgăm în noi nimic necurat, căci mațele sunt ca niște depozite și dacă ai mâncat cărnării blestemate sau vorbite de rău, sau hulite, sau s-a depus în animalele spre tăiere tot felul de răutăți, în lapte, în brânze, atunci tu care te-ai umplut cu ele, le vei purat în tine și te vor strica și pe tine, căci ce iese din om spurcă și strică pe om, căci din om ies hulele, pismele, păcatele, uciderile, malahienele, răutățile, vicleniile, mîndriile, lăcomiile și toată ușurătatea și dacă ea intră în viței și boi și oi și porci și iepuri și toate plantele din grădină care mai nou sunt îngrășate cu îngrășământ natural, nu vă dați seama că toate se depun în mațe și stau în tine și de acolo te spurcă neâncetat până te strici conform cu păcatele pe care le conțin?
Deci trebuie evitate prilejurile, ferirea privirii și a urechii de a nu vedea ademenirile gastronomice și perversiunile și a nu auzi caldele îndemnuri spre bucuria asta a gLumii, distracția de tip papă-lapte... e atracția și minciuna că neapărat trebuie și tu să mânci căci altfel mori. Nu trebe, nu mori ci te vindeci, și murind de foame zilnic pentru ca să învii e și asta o cale spre sfințenie dacă Îl rogi pe Domnul să te ție viu căci dacă te desăvârșești singur prin postiri viclene și sadice de tip fachir rezistent la orice, atunci cazi în lăudăroșenia aia umilă care se pune la colțuri de stradă și răspântii ca să fie lăudați de oameni sau să li se facă milă de ei nu pentru milă ci pentru a se mîndri cu roadele Harului de parcă ar fi ei niște merituoși... toți ăștia și-au luat plata lor, noi trebuie să căutăm clipele iubirii, roadele sfințeniei Domnului... căci e vorba de prezență, de starea sensibilă a inimiii și a sufletului... care suferă pentru necazurile celor săramni ai lui Dumnezeu. Îi doare ce-L doare pe Dumnezeu, mereu fără să le mai pese de foame sau de sete.
Deci trebuie să ne hrănim cu umilință și multă taină și cu toată credința și ascultarea de Dumnezeu nu ca să luăm aplauze de la omenirea fățarnică... însă fără iubire curată și sinceră nu ne folosește la nimic, pentru că „dacă se ridică deasupra oamenii de nimic atunci în tot pământul se va înmulții fărădelegea”...
