[vsovivi]

Nimic nu-i mai spurcat în masa omului ca mândria de sine însuși, apoi vine pofta nesățioasă de perversiuni jegxy pline de goliciuni și plăceri ca un sfințișor la goglindă, apoi slava deșartă de la gLume, de la om, și nu uita că și tu ești om și te autoîndreptățești cu cele furate și cu faptele ucigașe, apoi vine asemănarea ta, doi pentru două, un fel de metempsihoză în clipa de față cu tine sau cu diavolul, că sunteți voi doi amândoi, tu și fiara, și mâncați din oameni, din frați, fără nicio jenă crezând că vă puteți permite, că vi se cuvine să scoateți cuvinte porcești ca să înfulecați în mod nimfoman toate adulterele, căci omul e nehotărât și nehotărârea e o contionuă trădare, căci n-ai inima întreagă cu Domnul, așa cum a pățit Solomon în toată măreția sa care nu s-a îmbrăcat mai frumos decât un crin al câmpului... apoi vine distracția și lăudăroșenia și pisma și dănțuiala și gLumele ca să-ți placă ție, să-ți faci plăcerea ta, să fii pe placul vicleniei tale sau a răzbunărilor, apoi vine dependența de superstiții și ghiceli și matematică și astronomie și toți vrăjitorii și vrăjitoarele care se bagă sub piei de oi, inclusiv popii vânduți mamonei, apoi vine frica și zgârcenia, frica absurdă și de orice numai de dreptatea lui Dumnezeu nu, apoi obrăznicia și necuviința și trufia că faci tu, că tinzi tu, că te mântui tu, luîndu-ți mereu singur ca să faci singur ca să te lauzi singur, apoi tupeul, apoi la final vine toată ușurătatea și nebunia tuturor poftelor dezordonate și aleatoare cânt patimile au pus stăpânire pe ochiul tău înțelept și dă lecții la toată lumea așa ca mine... adică îndrăcirea și deznădejdea, apoi vine cumplita nepăsare și învoirea cu iadochiulhul, și apoi mâncarea babiloniană, deci apoi devi bucătar la bar sau la restaurantul burdelului, după care te faci politician prozelitist și apoi bancher iar la final după ce ai făcut toată nenorocirea asta, ai acumulat în tine tot dezastrul ăsta devii mare om de știință care ține conferințe și scrie articole în revistele de succes și specialitate, devii bonom bombon.

Cum se poate ieși din caruselul deșertăciunilor? Cu strigăt spre Cer, cu dorința fierbinte după Dumnezeu și după mântuire. Teoretic, iar practic, cu mila Domnului...

Principalul e să fii dispus să-ți recunoști în orice clipă ticăloșia în fața oricui și să recunoști pe deasupra și sfințenia și toate meritele Domnului, adică pe tine să te faci praf și pulbere iar pe Dumnezeu să-L recunoști de Dumnezeu nu ca să furi în mod viclean slavă de la oameni sau de la viclenia ta sau ca să te autoândreptățești de la tine sau de la plăcerea ta ca să-ți placă ție, ci să placi Domnului care pe toate le știe și le vede în ascuns, deci să-ți accepți suferința dar să nu suferi de la suferința ta ci de la suferința lui Iisus pentru toți necăjiții Lui știind că nu e nevoie să arăți asta cuiva.

Și pentru toate astea trebuie să postești ca apoi să te rogi cu sete și foame că altfel e păcăleală, îți furi căciula, și ironizezi lăsând impresia că ai râvnă.

Și oare mai poți mânca ceva când ai aflat toate astea despre tine? Toți suntem oameni și suntem plini de păcate și ne contaminăm unii de la alții căci omul e om, iar postul se ține la voirea răutății îngâmfate a ochiului sufletesc și la oricefel de mâncare, și trebuie să tai zilnic din porție căci este scris: „celui păcătos să i se ia! și nu să i se dea!..” Că dacă i se dă carne sau linte începe să se autoalinte, să facă mofturi dorind mereu pită cu apă, începe să plângă pentru că are pretenții și vrea să aibă el dreptate, săa dețină el adevăr și iar cade în obrăznicie plină de perversiuni și plină de ceartă, ce artă? Artă marțială și joială, adică fățărnicia fariseică și lucsiferică, aia care își zice că are păcat mai mic și e neglijabil și neimportant, că așa își vede credulul păcatul său cât bârna, ca să-l poată dezvinovăți pe al său osândind pe aproapele său și pe Dumnezeu că cică ei mint sau îs răi sau îl păcălesc... sau sunt fraieri că se umilesc și slujesc iar el puternic și nu se înjosește să pună mâna pe ceva... că doar are seiful plin, mulțumind ca să audă și alții...

Mulțumesc Doamne că iar am măcelărit tot auditorul și cititorul.

Iertați-mă că văd că nu mă mai pot abține de la iubirea de sine cu năbădăi.