Jenica draga,de ce vrei tu sa ne confirmi cat de slabi suntem noi crestinii,noi turma care tindem sa mergem oriunde o i-a cate un "cioban ratacit".Nu ti se pare ca exagerezi in disperarea ta referotoare la sminteala(cum o numesti)pe care a facut-o parintele respectiv.
In definitiv,mantuirea este un act absolut individual,care depinde absolut de faptele si cugetele fiecaruia dintre noi.La Judecata de-apoi nu te va intreba nimeni de ce a parasit manastirea cutare parinte,si nici ca tu vei fi privata de iertarea pacatelor,pentru ca a plecat parintele tau duhovnic din manastire.Astea-s notiuni sarace-n duh,adevaratul duh al credintei,fiecare suntem pe cont propriu in aceasta lume,si fizic si spiritual,fiecare ne cladim propriul drum in societate si-n calea de dincolo,celelalte lucruri exterioare nu sunt decat accesorii ale vietii.
Ai auzit vre-odata vorba aia,ca sminteala vine din necredinta???Asa ca sa fim mai toleranti si mai realisti in ceea ce priveste viata noastra,si viata celor din jurul nostru,indiferent cum se arata aceasta.Daca putem face ceva bun,este bine,daca nu,sa ne vedem de posibilitatile proprii de dobandire a calitatii spirituale.
Nu inteleg ce se face atata caz de un om,care pana la urma nu este decat un om,acel fost preot,care nu a mai putut face fata cadrului monahal,vitreg de altfel,si s-a dus in lume,si-a luat femeia lui si traieste o viata absolut normala,absolut omeneasca.Motivele renuntarii si tot zbuciumul la care sufletul lui a fost supus,numai acesta al stie si Dumnezeu,de ce trebuie sa judecam noi superficial situatia,si dupa cum ne convine,cica intr-u zidirea sufletului.Daca-l judecam pe acel om,nu ne dovedim a fi decat niste parveniti,pentru ca tocmai credinta pe care o invocam in aceasta situatie ar trebui sa excluda din start aceasta tendinta de judecata.
Daca spui ca a intors multi oameni la credinta,foarte bine,oamenilor nu le ramane decat sa pastreze sau chiar sa inmulteasca acest dar,aceasta bogatie,nu mai depinde de el sau de viata lui cum poate fi pastrat acesta,ci de propriul suflet si de propria minte,in salasul carora sta credinta si cunoasterea Lui Dumnezeu.
Din contra,pentru ceea ce a facut acest om pentru voi,faceti in continuare o rugaciune pentru el,in semn de recunostinta,sa-i de Dumnezeu putere si intelepciune,si in lumea asta sociala,fiindca viata,oriunde ar fi ea,este o lupta permanenta,si nu una usoara.
Este un cuvant intalnit des in Pateric,sa nu ne miram de ce cade cel de langa noi,sa ne miram cum de mai suntem noi,pe pozitie,cum s-ar spunem.
Spui Jenica,ca sminteala este tare dureros simtita in suflet...asta depinde daca asa o simte peroana in cauza,durerea nu ai cum sa o simti tu,si sa-ti spun eu o chestie,n-ar trebui sa ne sminteasca faptul ca un om isi schimba viata,poate duce tot o viata cinstita si legata de principii,sa ne sminteasca rautatea si ipocrizia care exista si se intensifica tot mai mult in jurul nostru.Sminteala inseamna,daca acel preot pe o parte propovaduia Cuvantul Lui Dumnezeu si pe de alta parte iti baga mana sub fusta...si nici atunci.In acest caz nu-ti ramane decat sa schimbi omul si sa mergi mai departe cu ceea ce ai in constiinta,fiindca acolo sta tot bagajul nostru spiritual si moral.
Spuneai undeva ca e tare grea si apasatoare durerea purtata in suflet si simtire,durere provocata de aceasta sminteala.Iar eu ma gandesc,PACAT!,pacat ca folosim cuvinte atat de mari si apasatoare in circumstante cu mai multe posibilitati de evadare si alinare.Adevaratul greu vine atunci cand sufletul si mintea nu mai poate discerne binele de rau,cand acestea nu mai pot tine carma unor principii si lucruri absolut normale in viata,cand dereglarea psihica a fiintei umane aduce cu sine dezastrul si subrezirea fizica a unei fiinte,ATUNCI este cu adevarat greu sa mai poti purta povara in suflet,intr-un suflet atat de fragil cum este al omului.Nici cancerul si nici alte decaderi umane nu se poate compara cu situatia in care aproape toate circuitele neuronale o iau razna inducand fiinta in cel mai cumplit joc de-a viata si de-a moartea interioara.Atunci nici macar pe Dumnezeu nu-l mai poti percepe asa cum trebuie,logic sau cu ratiunea adecvata,si abia atunci poate incepe adevarata decadere si realul dezastru uman.
Asa ca fiti pe pace,nu este caderea Babilonului,faptul ca un om,ca mine si ca tine,a ales,in cele din urma sa traiasca o viata,ca a mea,sau ca a ta,nici Dumnezeu nu-i cere mai mult decat poate duce....HAI SA NU-I CEREM NOI!!!!!
Dumnezeu sa-l Binecuvanteze,si pe el si pe noi,si pe toti oamenii pamantului,pacatosi si mai putin pacatosi.
|