Aveam in liceu o prietena care imi spunea;"Cuvintele!!!,Ce sunt cuvintele?,particele de univers prea incarcate cu prezentul..."
Cuvintele sunt bagajul nostru cel mai la-ndemana,dupa care putem fi judecati cel mai usor,asa cum se spune ca haina il face pe om,si cuvintele pot caracteriza o persoana,chiar de la prima intalnire.Si totusi ele pot fi si inselatoare,cu ele putem sa ne jucam in fel si chip fara sa investim mai mult decat experientele sau cultura proprie.
Insa,cand vine vorba de Cuvantul lui Dumnezeu,situatia i-a o intorsatura pe cat de serioasa,pe-atat de periculoasa,pentru ca ;"pentru tot cuvantul spus in desert veti da socoteala!"Cuvantul poate zidi si in aceiasi masura poate darma,un suflet,un popor sau provincie.Si totusi,ne folosim cel mai adesea de acest dar,care sunt exprimarile-n cuvinte,cu ele ne exprimam durerea si bucuria,uneori laolalta,cu ele ne exprimam iubirea si ura,care devin tot mai expresive in fapte si atitudini convingatoare.Dar tot cu aceleasi cuvinte ne amagim de-atatea ori,incat uneori este mai dorita tacerea.
Cand eram adolescenta imi doream f.mult sa nu mai vorbesc,sa nu mai pot vorbi,simteam si gandeam ca acest lucru imi pregateste de fiecare data caderea.Dar ce folos sa nu mai poti vorbi,cand aceasta nu mai poate reprezenta o virtute,mai bine este sa ai aceasta tendinta nestavilita de exprimare si s-o aduci la rangul de virtute,INFRANAND-O!
Cuvintele au fost intotdeauna martorii istoriei,si prin ele am evoluat,prin scrieri s-au pastrat atatea documente matematice,sau de alta natura,si tot prin ele existenta Lui Dumnezeu a ramas vie si prezenta in marea familie a crestinismului.
Despre cuvinte am putea vorbi si le-am putea asterne la infini,ele nu se vor opri niciodata,ele vor fi mereu"particele de univers" incarcate cu trecutul,prezentul si viitorul perceput in fel si chip.
|