View Single Post
  #2039  
Vechi 02.08.2011, 15:35:40
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.926
Implicit Arhim. Gheorghios

"Astfel de experiențe psihologice produse prin diferite mașinațiuni și tehnici sunt considerate
de către eretici ca roade ale Duhului Sfânt. Dar experiențele care apar în adunările ereticilor
nu sunt doar psihologice, ci uneori ele sunt chiar demonice. Diavolul exploatează strădaniile
și căutarea unor astfel de experiențe de către diferiți oameni și le dă anumite semne care nu
sunt de la Dumnezeu, ci ale lui, diabolice. Acești oameni însă nu pricep că se află în ghearele
diavolului. Ei cred că semnele respective sunt cerești și de la Duhul Sfânt. Pe deasupra,
diavolul le mai dă și anumite profeții, așa cum o face în cazul mediumurilor (astfel de
mediumuri sunt folosite în ședințele de spiritism de către anumiți fachiri-vraci, pentru a pune
diagnostic și tratament etc., situații în care, de fapt, mediumul este un vehicul prin care
diavolul vorbește, înșelându-i pe creduli). Domnul însă ne-a avertizat dinainte că „se vor ridica hristoși mincinoși și profeți mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni" (Mt. 24,
24). Nu numai că vor face minuni, ci chiar minuni mari și semne înfricoșătoare.
Tot așa și antihristul, când va veni, nu va face lucruri rele. Va face binefaceri, vindecări
miraculoase de bolnavi și alte lucruri minunate pentru a subjuga conștiința oamenilor și pentru
a-i duce în rătăcire, dacă este cu putință, chiar și pe cei aleși, astfel încât să-l considere pe el
drept mântuitor și să-l urmeze.
Din aceste motive trebuie să avem grijă. Nu oricine face semne sau profețește este de la
Dumnezeu. După cum iarăși ne-a spus Domnul: „Mulți îmi vor zice în ziua aceea: Doamne,
Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în
numele Tău minuni multe am făcut? Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut
pe voi. Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea" (Mt. 7,22-23). Am cunoscut tineri
care făcuseră parte din diferite grupări sectare de tip penticostal și care, după întoarcerea lor la
Biserica Ortodoxă, au mărturisit că diferitele experiențe pe care le-au avut atunci când făceau
parte din aceste secte erau demonice. Un fost penticostal mărturisea, de exemplu, că la
adunările lor, când profețea un așa zis profet, el simțea o tulburare demonică și când încerca
să zică rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul", începea să
lucreze harisma „glosolaliei" care-l împiedica să mai rostească rugăciunea. Ne putem da
seama - așa cum a facut-o și fostul penticostal - că aceste „harisme" sunt expresia încuibării
diavolului în frații penticostali. Dumnezeu să-i miluiască, ca să scape din rătăcirea aceasta."
Din cartea " Scrieri athonite pe teme contemporane"
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca