[Sara I]

Eram, in urma cu cativa ani, in afara tarii.....pentru niste cursuri de consiliere..psihologica..si vindecare emotionala..in vremea aceea aveam...conceptia umanista.."omul si starea lui de bine este masura tuturor lucrurilor"...admiteam ca omul are probleme si nevoi sufletesti...si spirituale...dar credeam ca rezolvarea problemelor sale sta in stiinta psihologiei/psihiatriei...puterea autosugestiei...etc...si cursul respectiv promitea sa ne imbogateasca cunoasterea..cu o componenta spirituala...

Pe scurt..eram la o sedinta de grup, vreo 7-8 persoane...pe un scaun in dreapta mea statea un domn, bine imbracat..sobru...serios...intelectual(care avea niste probleme pentru care trecuse prin mai multe terapii...medicatii..bioenergii...etc...si nu i s-au remediat)...iar pe un scaun din fata statea o persoana...mai simpla...mai micuta de statura...fara nimic remarcabil...care..la un moment dat...s-a adresat celui din dreapta mea....citand ceva din Scripturi...la care eu...mi-am intors privirea spre persoana din dreapta mea...si am simtit ca tot parul de pe ceafa mi se ridica in sus de groaza...SE SCHIMBA LA FATA SUB OCHII MEI...nu era o schimbare de expresie...era o schimbare fizica...efectiva...parca ma uitam la un film de groaza..se uratea...se schimonosea...si in secunda urmatoare...era in aer...habar n-am cum a sarit...s-a ridicat...indreptandu-se cu furie spre persoana mai micuta din fata noastra..si cuvintele...si hulele...ce le rostea...si blestemele....la care omul acela micut s-a ridicat...si a inceput sa zica...ceva de genul...nu redau exact..."In numele si puterea lui Isus Hristos...(vorbea in engleza)...leg puterea ta...duh de (si l-a numit)..si iti poruncesc...sa ramai nemiscat in acest trup..." la care omul da inapoi...prin aer !!...si cade buturuga pe scaun...in dreapta mea !...Apoi omul din fata incepe sa se roage...calm...n-am vazut in ochii lui nici urma de frica...dar nici de bravada..si dadea pe fata niste pacate din trecutul omului...din ale parintilor..niste scene din copilaria lui..(pe care nu le stia dinainte, ci ii erau descoperite acolo si atunci, prin harul Duhului Sfant)..si-l indemna la pocainta...iar in cel de langa mine se dadea o lupta crancena....si in ochii lui..(isi schimbasera culoarea...si forma...fizic vorbesc..si albul ochiului era acoperit in intregime de pupila)..am vazut ura...atata ura...(mai vazusem oameni furiosi...mai vazusem ura, violenta, manie..nebunie....in ochii oamenilor..) dar acea forma de ura pe o vedeam atunci pot spune sigur ca nu era ..omeneasca...era..de undeva de dincolo de lumea noastra...Nu stiu daca am mai resimtit vreodata frica..la acel nivel ca atunci...dar..din cauza acelui om...mai micut...si a Ceva ce emana din el...nu stiu cum sa exprim...simteam ca sufletul meu se linisteste...si groaza ma parasea...incepeam sa nu mai resimt frica..dar imi clantaneau dintii in gura si imi tremura tot trupul...fara sa ma pot opri..si a continuat asa o vreme...dupa ce scena se incheiase....si nu numai mie mi se intampla asta..stiu ca am ramas cati era acolo...ca inlemniti...si tacuti...nu stiu cata vreme...

Acum,uitandu-ma in spate...inteleg ca atunci...acolo...in mod real si manifestat...s-au ciocnit trei lumi...sau imparatii...lumea oamenilor....lumea demonica(sau iadul)...si Imparatia Cerurilor...prin acel om...despre care ulterior am aflat ca era... crestin...un om duhovnicesc...un credincios rob a lui Hristos...si din cat stiu astazi...toti cei prezenti...s-au apropiat...unii convertit...fara vorbe si aclamatii, fara predici sau teorii...la crestinism...

Stiu ca acela a fost un moment in care am realizat ca..o fi avand psihologia, sau stiintele umaniste.. masura lor..dar ele nu reprezinta raspunsul..si stiinta, priceperea, intelepciunea noastra..au fost rusinate si facute de ocara...ca exista o dimensiune spirituala demonica...nevazuta cu ochii fizici...ca exista demoni...sau duhuri rele...ca puterea omeneasca , si stiinta omeneasca..este nimic in fata lor...ca sunt un fel de fiinte/entitati...rationale..cu voie proprie...si au un corp...imaterial...si pot locui in/manifesta prin...trup de om....ca ii urasc pe oameni cu o ura..nenaturala...inumana...si i-ar face farame...Doamne...Hristoase...mantuirea mea...si ca ei se tem/se supun unei singure puteri..a lui Isus Hristos..Acela care a biruit iadul...si a fost unul din momentele in care..s-a nascut in mine..atata...respect...admiratie...adoratie...sun t prea putin sa le numesc asa...fata de Persoana Mantuitorului....nu stiu...mi-am dat seama cumva..ca nu(mai) era un copil mic intr-o iesle...sau o figura rastignita prin curtile oamenilor...sau o imagine din vreun tablou...sau vreun personaj istoric despre care nu stii sigur ca a existat sau nu...cum era probabil inregistrat in memoria mea...numele Lui...ca exista...ca e VIU..ca e Puterea..In Stare Pura....ca e Dumnezeu....ca e Real...si e Aici si Acum...nu in vreun secol prafuit al istoriei.....nu pot descrie....si tot atunci...aveam sa inteleg..sa vad...o definitie a credintei (in Hristos)..pe care o port cu mine pana in ziua de astazi. E ceea ce am vazut in ochii acelui om..cand mustra demonul...neclintire...nici umbra de frica sau indoiala...mila fata de om, intelegere..atata intelegere..bunatate..un fel de dragoste care iti iarta totul..aveam impresia ca Insusi Domnul privea, prin ochii lui.. la omul acela chinuit si la noi toti...o autoritate calma fata de demon...si ceea ce gandea cu mintea sa...ceea ce traia in inima sa...si ceea ce vorbea cu gura...erau perfecte aliniate...in ascultare totala de Hristos. Din cum traia, cum vorbea...cum se purta...era clar/evident...ca toata slava o dadea Domnului....si pentru el...Isus Hristos....care pentru noi ceilalti...era un nume...sau o putere...etc...pentru el era Tovarasul Lui..desi nevazut de ochii nostri...Stapanul Lui...Domnul Lui....si in ochii lui era mai Real si mai prezent decat noi toti ceilalti din jurul lui.