[Marius22]

Macar de ne-ar scapa pe toti de chinurile cele vesnice frica de Dumnezeu! Macar de am lucra toate cele bune avand la temelie frica de Domnul! Macar sa ne gaseasca sfarsitul temandu-ne de Hristos, decat uitand de El!

Dar stiu ca, de multe ori, nici macar pe aceasta nu o am. Ce sa mai vorbesc de iubire, sau teama de a nu-L pierde.

"Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii", pentru ca aceasta stare presupune constientizarea prezentei Sale. Ori pacatul nostru cel mai subtil, din care izvorasc toate celelalte, este uitarea lui Dumnezeu.

Cand vom trai in permamenta taina prezentei lui Dumnezeu, cand nu vom mai putea uita de El, vorbindu-I constant in rugaciune, cand nu vom mai face salas pacatului intru noi, pentru a nu rani dragostea Sa pentru noi, vom putea spune: "eu nu ma tem de Domnul, ci il iubesc pe El".