,,Scopul vietuirii crestine este dobandirea Duhului Sfant.'' - spunea Sfantul Serafim de Sarov. Iar noi, daca suntem atenti la cuvintele rugaciunii urmatoare, tot pentru asta ne rugam:

Imparate ceresc





Imparate ceresc, mangaietorule
Duhul adevarului care pretutindenea esti
Si toate le implinesti,
Vistier al bunatatilor si datatorule de viata
Vino si te salasluieste intru noi
Si ne curateste pe noi de toata intinaciunea
Si mantuieste-ne bunule sufletele noastre.

Amin!
Adica ii cerem Duhului adevarului sa se salasluiasca in noi, sa ne curateasca si sa ne mantuiasca sufletele. Cu cat suntem mai curati sufleteste, prin spovedanie si pocainta, cu atat mai mult putem intelege tainele dumnezeiesti. Iar Dumnezeu in sufletele curate isi face salas, sfintindu-le si indumnezeindu-le.

Nu e o rusine sa spun ca vreau sa ma sfintesc. E ca si cum as spune ca doresc o comoara de mare pret. Nu am bani, dar pot sa fac rate, pot sa-mi iau doua servicii si pana la urma o cumpar. Daca nu-mi doresc sa-mi ierte Dumnezeu pacatele, atunci ce mai pot sa-mi doresc? Iar daca mi le iarta si ma face sa simt intr-un fel, mai mult sau mai putin, iubirea Sa, atunci unde e greseala?

Nu e bine sa ne numim sfinti pe noi insine, sub nicio forma, cu asta sunt de acord. De ce? Pentru ca in clipa urmatoare Dumnezeu poate ingadui, din cauza mandriei noastre, sa cadem intr-o mare ispita, sa facem un pacat mare si astfel sa fim nevoiti sa ne smerim de nevoie, daca de bunavoie n-am fost in stare.

Sfinti si sfintenie in ortodoxie


Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?