Citat:
În prealabil postat de ioanna
Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie.
Fiinta vie, nu spune fiinta intrupata, corporala. Sufletul e si el o fiinta vie, informala, ce are o susbstanta inteligibila, fiinta pe care omul o poate descrie doar simbolic, fie si prin elemente antropomorfe, care-i sunt cunoscute. Noi oare nu reprezentam ingerii drept oameni cu aripi? e tot o descriere simbolica a lumii angelice. In fine, fiecare cu perceptia lui :) Ca veni vorba, tarana din pamant + suflu = om (trup+suflet), tot simbolic o interpretezi, supralogic, doar explicatie logica nu exista.
|
Ioana, imi dai voie sa dezvolt un pic ca sa se limpezeasca confuzia, desi vad ca Lavrentie a facut deja corecturile de rigoare ?
Omul e o alcatuire din materie si nematerie, o realitate inrudita prin duhul care i-a fost dat, cu Dumnezeu dar inrudita si cu natura, prin trupul material modelat de Creator.
O faptura inrudita si cu cerul si cu pamantul, o realitate si metafizica, transcendenta dar si fizica, palpabila, o fiinta conectata si la cele ceresti dar si la cele pamantesti.
Omului i s-a dat o constitutie pnevmatico-psiho-somatica, avand un trup alcatuit dintr-o materie (!!! diferita de materia de dupa cadere!!!), asupra caruia Dumnezeu a suflat suflare de viata, imprimandu-i astfel chipul Sau (ratiunea, sentimentele, vointa), chip menit sa inainteze treptat la infinit spre dobandirea asemanarii cu El.
Ingerii nu au partea somatica, au doar partea transcendenta, pnevmatica, spiritul necorporal, capabil sa se relationeze cu Creatorul. Faptul ca noi ii reprezentam cu trasaturi antropomorfe, tine (cred) de limitarile naturii umane de a gandi realitatea metafizica la care nu avem acces prin cele 5 simturi, ci doar prin credinta si exersarea prin asceza a acelei „retine launtrice”.
Trupurile lui Adam si Eva, fiind create dintr-o materie care inca nu fusese pervertita, opacizata si supusa stricaciunii, erau menite sa devina translucide, diafane pe masura ce partea spirituala a omului ar fi dobandit prin har partasia tot mai deplina cu Duhul Sfant.
La inceput, cand omul inca nu dobandise vreo virtute prin propria lui lucrare, si deci inca nu pasise pe calea ce l-ar fi dus la asemanare, trupul lui material inca nu era luminat din interior de duh.
Daca n-ar fi existat sincopa creata de pacat, duhul omului ar fi urmat sa fie tot mai strans unit cu Duhul lui Dumnezeu, prin har, asa incat si trupul lui material s-ar fi impregnat de transparenta harului.
Acest lucru l-a realizat Hristos, cand, dupa Inviere, trupul Lui s-a pnevmatizat, adica si materia a dobandit trasaturi specifice doar naturii transcendente, metafizice, fiind capabil sa treaca prin materie, sa transceanda atat timpul cat si spatiul.
Din unirea deplina a celor pamantesti cu cele ceresti, ceea ce era pamantesc, material ,supus stricaciunii, degradarii si atomizarii finale, s-a convertit definitiv in ceea ce fusese proiectul initial al lui Dumnezeu, pe care l-a ratat Adam.
Omul, desi alcatuit din materie si nematerie, e menit sa fie o fiinta pnevmatofora, adica purtatoare de Duh Sfant prin har si astfel si partea materiala sa se spiritualizeze. Lucrul asta nu se face deplin decat dincolo, dar e musai sa-i punem inceputul inca de acum, prin despatimire si curatire launtrica.
Parafrazez o zicere celebra a Sf. Atanasie referitoare la intruparea Uneia din Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi: Duhul s-a facut materie pt. ca materia sa se faca duh prin har (nu in fiinta). Dumnezeu S-a facut purtator de trup material pt. ca omul sa se faca purtator de Duh prin har.
Asta e de fapt scopul pt. care Dumnezeu ne-a creat de la bun inceput: omul nu e o fiinta autentica decat in stransa unire prin har cu El. Orice incercare de autonomie, e o iluzie sortita esecului.
Cred ca am exasperat deja pe cei care imi citesc postarile, de cate ori am amintit de celebra metafora a fierului tinut in foc care, pe masura ce devine tot mai incandescent, dobandeste si el calitatile focului fara insa sa se confunde cu focul: lumineaza ca focul si arde la fel ca focul.
Asa inteleg eu scopul omului, acela de a deveni „partas dumnezeiestii firi”
(2Petru 1,4), adica de a depasi limitarile materiale, temporale si spatiale - evident dupa marea trecere-, de a-L salaslui pe Hristos in fiinta noastra si de a ne lasa pe noi insine salasluiti de Duhul Lui.
Incepand asa, incetut-incetinel, inca de aici si acum, cu continuare ( fara intermitente si sincope!) in vesnicie.
Problema e ca inainte de asta, avem sa ne curatim pe dinlauntru de orice pacate, altfel harul Duhului se pierde si se "scurge" din sufletele "ciuruite" de ranile pacatelor. "De nu vom manca (cu vrednicie) Trupul de om al lui Dumnezeu, nu vom avea Viata in noi. Viata ni se va "scurge" (metaforic vorbind) pe orice fisura creata de pacat in fiinta noastra.