umila mea parere este ca ea , ca oricare alta fiinta de pe mica noastra planeta, trebuie sa isi aduca aminte ca unicul scop pentru care am fost creati este de a ne asemana tot mai mult (pana la desavarsire) cu Dumnezeu ( in virtute si in iubire); restul , toate(casnicie, loc de munca , conjuncturi sociale, oamenii din jur etc) , sunt secundare si (asa ar trebui privite, caci asa si sunt pana la urma) subordonate acestui scop.; sunt doar mijloace de a putea atinge acesta ultima menire. De aceea , ea, ca si noi toti, trebuie sa ne smerim in orice greutate ce o intampinam si sa o privim ca pe un mare dar a lui Dumnezeu de a putea exersa si trai virtutea (rabdarea, smerenia, blandetea, si in final, dragostea adevarata, cea lipsita de orice urma de egoism). De aceea, oamenii spirituali, multumesc si primesc cu mare smerenie si umilinta greutatile si nedreptatirile ce li se fac.
Apoi , ar putea sa constientizeze ca a fost totusi alegerea sa de a fi alaturi de acel barbat, si si-ar putea da seama ca, cine nu se ingrijeste intai sa il cunoasca pe Dumenzeu si pe sine insusi, si sa il iubeasca mai presus de orice, trebuie sa stie ca mai devreme sau mai tarziu va avea probleme in viata. Adica, cine nu are aceasta preocupare si virtute, intai de toate, nu are nici lumina necesara (ce deriva din adevarata iubire a lui Dumenzeu) de a face alegerile corecte in viata care sa ii aduca bucurie, si nu intristare si mahnire.
Daca noi , oamenii, nu facem alegeri in deplina cunostinta de cauza, deci cu deplin discernamant (pe care sfintii il socoteau cununa virtutilor) nu putem sa ne asteptam ca acea alegere sa fie si una buna, adica sa nu ne aduca necazuri mai devreme sau mai tarziu. Iar daca o facem cu discernamant(adica avem cunostinta de ce implica acel drum ales de noi), inseamna ca , din dragoste pentru aproapele si pentru Dumnezeu, vom indura , fara sa murmuram sau sa cartim, si neplacerile ce vor veni pe parcurs dupa alegerea noastra, privind insa nu la binele nostru, ci la folosul aproapelui