[neica_nimeni_altul]

Există o doză atât de mare interpretare personală cuprinsă în teoria evoluţionistă, încât, dacă ceri evoluţioniştilor să-ţi explice cum are loc evoluţia, nu se pot pune de acord asupra unui singur răspuns. Ei obişnuiau să spună că evoluţia are loc prin selecţie naturală cuplată cu mutaţiile: mici schimbări care, după un număr de generaţii, duc în final la un nou fel de creatură. Dar se întâmplă că mutaţiile sunt, în general, aşa de dăunătoare, încât nu se poate explica nici un fel de progres prin mutaţii. Chiar în prezent se discută aprins dacă nu ar trebui eliminat complet gradualismul darwinist şi să se adopte o altă teorie. Ultima idee la care au revenit - o idee lansată în urmă cu patruzeci de ani - se numeşte teoria "monstrului dătător de speranţă". Proeminentul genetician Richard Goldschmidt [de la Berkeley University of California] a lansat această idee fiindcă a văzut că cumularea selecţiei naturale cu mutaţia nu poate produce structuri complexe.

[Teoria a fost respinsă la început de darwinişti, în 1940, când a fost propusă pentru prima dată de Goldschmidt, dar a fost reabilitată în 1980 de evoluţionistul Stephen Jay Gould de la Harvard, în cunoscutul său articol "Reîntoarcerea monstrului dătător de speranţă".]

De pildă, nu poţi explica ochiul printr-o serie de schimbări treptate, căci fie ai ochi, fie nu ai. Organismul care ar dobândi dintr-o dată retina sau altă parte a ochiului nu ar avea la ce să o folosească. Trebuie să se împerecheze cu o creatură cu aceleaşi caracteristici, iar apoi caracteristica trebuie să se păstreze până ce se dezvoltă într-o formă superioară, ca în final să se dezvolte ochiul întreg. Pur şi simplu acest lucru nu se poate întâmpla; nu are nici un sens. Ochiul trebuie să apară dintr-o dată întreg.

[În cartea sa The Blind Watchmaker (Ceasornicarul orb) (1985), apologistul neodarwinist Richard Dawkins a încercat să explice evoluţia ochiului. Argumentele lui Dawkins au fost respinse cu probe de către biochimistul Michael Behe în fecunda sa carte Darwin's Black Box (Cutia neagră a lui Darwin) (1996), ed. cit., pp. 15-22; 36-39. Phillip Johnson comentează: "A trece de la Dawkins la Behe este ca şi cum ai trece din biblioteca copiilor în laborator" (Johnson, Objections Sustained, ed. cit., p. 54)]

Prin urmare, Goldschmidt a sugerat că evoluţia are loc în salturi - mutaţii pe scară largă ce duc la un "monstru dătător de speranţă" care este în stare să supravieţuiască şi să se reproducă. Goldschmidt a invocat această teorie spre a explica originea păsărilor. Aripa unei păsări e un lucru extraordinar. Dacă o reptilă are doar un os ce îi iese din spate, ea nu va fi prea bine adaptată supravieţuirii. Ea trebuie să aibă două aripi întregi care funcţionează, şi trebuie să existe un mascul şi o femelă cu acelaşi fel de aripi ca să le poată reproduce. Deci ideea "monstrului dătător de speranţă" sugera că o reptilă a depus un ou din care a ieşit o pasăre! Oamenii se întorc acum cu seriozitate la această idee şi caută să găsească un acord între ea şi darwinism, dându-şi seama că micile schimbări nu pot produce structuri extrem de complexe.

[Un alt motiv pentru care paleontologul Stephen Jay Gould voia să reabiliteze teoria "monstrului dătător de speranţă" era nevoia de a argumenta lipsa speciilor intermediare din arhiva fosiliferă. Revizuirea teoriei lui Goldschmidt de către Gould, numită "echilibru punctual", este dezbătută în mod curent de către evoluţionişti. Vezi Johnson, Darwin on Trial, ed. cit., pp. 32-44 şi Denton, Evolution: A Theory în Crisis, ed. cit., pp. 192-95]

Cu toate acestea, în ultimii douăzeci de ani s-au scris câteva tratate ştiinţifice foarte interesante pe această temă, punând în discuţie numeroasele "dovezi" îndoielnice asupra evoluţiei, dovezi ce sunt prezentate în manualele şcolare ca adevăr şi fapt real, dar, când le examinezi mai îndeaproape, descoperi că nu sunt realităţi de fapt.

De pildă, ei pun în discuţie aşa numitul fapt că embrionul uman recapitulează moştenirea sa evolutivă, că pe gât există fante branhiale etc. Dar dacă citeşti orice manual evoluţionist de azi despre embriologie, vei afla că acesta este un mit. "Fantele branhiale" nu au nimic de-a face cu evoluţia sau cu recapitularea; pur şi simplu aşa se dezvoltă embrionul. De fapt, dezvoltarea creierului, nervilor, inimii etc. înăuntrul embrionului contrazice total modul cum ar trebui să aibă loc dacă ar trebui să fie recapitularea moştenirii evoluţioniste.

fragmente din "Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul începuturilor” de Ieromonah Serafim Rose