În prealabil postat de N.Priceputu

E o temă deosebit de interesantă, pentru că, într-adevăr, divergenţele de opinii provin, cel mai adesea, din interpretarea răuvoitoare a ceea ce exprimă interlocutorul. Nu suntem sinceri în căutarea adevărului, ci ne place să ne situăm în tabere, şi dintre toate, evident, a noastră deţine adevărul; celelalte sunt în înşelare. Ni-i luăm ca aliaţi pe sfinţi, dintre care, evident, numai cei ce pot fi încadraţi în tabăra noastră sunt veritabili; ceilalţi sunt sfinţi cel mult în aparenţă.

Problema apare, cred, din cauza ataşării pătimaşe faţă de tabăra care ne reprezintă, din cauza unei idolatrizări a adevărului, la care nu ne raportăm corect; adică nu putem înţelege că Adevărul este Hristos, persoană a Sfintei Treimi, ci îl considerăm mai degrabă ideologie, summum de teorii explicative pe care noi, şi nu alţii, le deţinem.

Acest mod îngust, limitat, pătimaş de a ne raporta la Dumnezeire ne separă, pune ziduri între noi, creează delimitări. Iar asta nu se întâmplă decât din pricina neputinţei noastre de a-i iubi pe toţi, care, bineînţeles, decurge din împătimirea în care petrecem.

De aceea, cred că sfinţii, adică cei care s-au despătimit, şi, prin aceasta, au cunoscut Adevărul (nu teoretizând, ci trăind), sunt mult mai aproape unii de alţii, transcenzând, chiar, limitele confesiunilor religioase, ceea ce noi, ăştia de jos, nu putem face.