Dacă aş fi vrut să spun ce spui că am vrut să spun, aş fi spus ce spui c-aş fi spus.

Din start ai enunţat două premise şi, nu ştiu de ce, ai preferat-o pe a doua. Când am scris, m-am gândit la credincioşii ca noi, care dezbat pe forum sau aiurea, nu la discuţiile ecumeniste, pe care bine este să le poarte teologii.

Poate că lucrul care te-a smintit întrucâtva a fost faptul că am spus că sfinţii sunt mai aproape de a transcende limitele confesiunilor de credinţă, întrucât sunt mai curaţi şi, prin urmare, mai aproape de Adevăr. Cred că mai aproape de o înţelegere comună se află un sfânt ortodox şi unul catolic (şi ambii mai aproape de Ortodoxie) decât un sfânt ortodox şi un ortodox cu o înţelegere mai lumească. Cei care se curăţesc de patimi ajung să (se) poată iubi, iar din iubire derivă şi înţelegerea. Neînţelegerile care apar şi între noi vin, cred, tocmai din această neputinţă de a ne iubi, motiv pentru care nu putem transcende limitele şi nici cunoaşte Adevărul.

Nu e vorba de a relativiza adevărurile de credinţă, dogmele Bisericii. Acestea au fost precizate tocmai de oameni curaţi, care curăţindu-se s-au luminat şi s-au înţelepţit. Nu sugerez că ar trebui să renunţăm la dogme de dragul unei iubiri prost înţelese.
Dar, luând, de pildă, în discuţie dogma Filioque... Pe de o parte, nu am nici pregătirea teoretică, nici pe cea practică (duhovnicească) pentru a aborda acest subiect cu un catolic. Dar consider că pregătirea duhovnicească este cea mai importantă, şi cred că cei care o au, atât de o parte cât şi de cealaltă vor putea ajunge să înţeleagă la fel adevărul despre Sfânta Treime.

Şi cred că numai cei care înţeleg bine, duhovniceşte, „pe dinlăuntru” dogmele, numai cei care trăiesc în intimitatea Sfintei Treimi se pot numi ortodocşi sau, mai bine zis, luminători ai Ortodoxiei.

În ce ne priveşte pe noi doi, nu ştiu dacă vom reuşi să ne înţelegem cu adevărat vreodată. Tu ai nevoie de etichete, de categorisiri, pentru că vrei să sistematizezi totul. De la început ai încercat să-mi pui o etichetă, iar eu de fiecare dată m-am sustras. Nu mă deranjează lucrul ăsta, însă cred că nici eu, nici credinţa pe care o am nu ducem lipsă de o etichetă, eventual cu o ştampilă de autenticitate.

M-am declarat ortodox şi nu vreau să fiu un ortodox original, însă vreau să fiu viu şi liber, pentru că adevărul dă libertate. Am constatat că spectrul credincioşilor ortodocşi este larg şi consider că îmi găsesc şi eu locul între ei.

Consideră-mă ecumenist, dacă pentru tine asta reiese din mesajele mele; nu mă voi supăra. Pentru că eu cred că adevărul ne transcende şi transcende şi limitele confesionale, create de neputinţele noastre. Dar dacă ecumenismul înseamnă sincretism, arată-mi, concret, unde m-am făcut vinovat de aceasta.

Am prieteni dintr-o paletă largă de credinţe: musulmani, neoprotestanţi, ortodocşi, oameni mai mult sau mai puţin credincioşi. Reuşesc să mă înţeleg bine cu ei, în pofida faptului că le arăt că adevărul integral, curat, e păstrat de Biserica Ortodoxă. Dar chiar dacă ei nu primesc în totalitate ceea ce le spun, prietenia noastră depăşeşte aceste dezacorduri. Iar asta reprezintă, cred eu, o poartă deschisă pentru ei spre Ortodoxie, prin inima mea.

P.S. Duhovnicul care mă inspiră cel mai mult e Părintele Galeriu.