Ce m-a stârnit în tema aleasă de Th. de Mospusestia a fost tocmai problema delimitărilor dintre noi şi posibilitatea depăşirii lor. Constat, de multă vreme, pe acest forum, un dialog al surzilor, uneori pe teme care se dezbat în mii de răspunsuri, la urmă fiecare întărindu-se pe poziţia de pe care plecase.

M-a preocupat mereu un dialog real, în care toţi interlocutorii să iasă în câştig şi toţi să ne folosim. Sunt de părere că pentru asta e necesară o ieşire dintr-o anumită închistare, o deschidere reală către cel cu care discuţi. Trebuie, cred, să fii capabil să-ţi părăseşti, fie şi temporar, poziţia, şi să ai curajul de a prelua perspectiva celuilalt. Pentru ce să te temi, în fond? Că pierzi adevărul? Asta ar însemna că, de fapt, crezi că îl deţii. Or, eu ştiu că nu-l deţin. Vreau să îl cunosc, aşa cum şi interlocutorul meu, dacă e de bună credinţă, vrea să îl cunoască.

Ei bine, felul în care mi-a răspuns Mihailc, cu prietenie, e singurul care e eficient într-un dialog, şi mă pune cel mai mult pe gânduri cu privire la erorile mele de gândire.