[vsovivi]

„446.- Părintele, spunea:
-La 6 decembrie 1939, am făcut prima slujbă ca preot extrabugetar la socrul meu (preotul Mihăilescu), în satul Oniceni, judeţul Suceava. Ca preot ajutător, am avut de-a face cu credincioşi de pe stilul vechi, care au avut mănăstire în satul Roşiori.
Primul Ajun, a fost în 1939. El a luat o parte din sat, iar pe mine, m-a trimis în cealaltă parte. Când am terminat serviciul, el a venit plângând, pentru necazurile ce le-a avut de la casele celor pe stilul vechi. Am spus că, la Ajunul Bobotezei mă duc eu pe acolo, unde-s mai mulţi. Când am trecut eu pe la ei, unii n-au avut curaj să iasă, să mă apostrofeze şi lăsau totul pe masă pregătit şi un copil sau doi care să mă întâmpine. În anul acela, a fost o zăpadă foarte mare, de doi metri. Într-un loc ca acesta cu zăpadă, era casa celui de care ascultau toţi cei de pe stilul vechi. La el nu puteam ajunge decât printr-un tunel, făcut de la casă la fântână. Acest om, a avut grijă să lege poarta ca să nu pot intra. Am pus copiii, care mă însoţeau,să dezlege poarta, am intrat, iar el avea o furcă într-o mână şi într-alta altă furcă. Nu m-am înfricoşat. Iar copiii, vreo şaptezeci la număr, au umplut curtea lui. Mi-a zis:
-Peste douăsprezece zile, să vii aici!!! Eu i-am răspuns:
-Cum te cheamă? A cui e această casă? (era veche).
Era a lui, de la tata şi de la bunicul. I-am spus:
-Vezi? Bunicul a venit şi a plecat! Tatăl, a venit şi a plecat! Şi dumneata vei pleca! Iaca şi eu, să mă odihnesc. Mi-a zis:
-Te las sa intri, dar să nu se cânte.
Am intrat în casă cu dascălul. El a rămas afară. Şi am cântat „În Iordan”.Opt copii de ai lui, au venit repede şi au sărutat crucea şi i-am stropit cu aghiasmă. El a aflat, îmi pune mâna în gât, peste epitrahil şi voia să mă pălmuiască. Dascălul se speriase şi eu i-am zis:
-Fapta pe care ai făcut-o acum, ştii din ce categorie e? A unui om nebun! Eu am venit în casa tea cu Crucea Mântuitorului, cu care eşti botezat şi dacă ai făcut aşa, ca un om nebun, atunci, În numele Mântuitorului Hristos, nebun să rămâi!De acum înainte, să te dezlege mitropolitul şi episcopul ”de pe vechi”.
Şi-a luat mâna din gâtul meu şi a început să tremure şi să se schimbe la faţă. Am trecut iar prin tunel la celelalte case şi oamenii erau curioşi cum am să ies de acolo.
La scurt timp, acest om, călare pe cal, cu sabia, cu pumnalul şi securea, fugărea calul de-a lungul satului şi striga:
-Eu sunt Ştefan cel Mare! Ieşiţi la hotare, că vin tătarii în ţară! Şi o lua la galop cu calul, până în şoseaua mare şi se întorcea înapoi, zicând că e Mihai Viteazul, că intră turcii!
Din Ajunul Bobotezei şi până în luna lui mai, astă treabă făcea ziua, iar noaptea, buciuma să se adune păsările negre care defilau deasupra casei lui.
L-au lăsat aşa până la înfloritul cireşilor. Cei pe vechi i-au citit, dar nu şi-a revenit. Iar în luna lui mai, a venit o serie de consilieri, de la cei pe stilul vechi, rugându-mă să-i dau iertare. Le-am cerut să aducă o cămaşă albă şi am citit rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare, i-am dat cămaşa stropită cu aghiazmă şi am citit dezlegarea de blestem şi le-am spus să-l îmbrace cu ea, să-l spele pe faţă cu aghiazmă. Aceia, au spus la toţi:
-Cum l-au spălat cu aghiazmă şi l-au îmbrăcat cu cămaşa, i s-a luminat mintea şi a început a întreba: Unde sunt copiii mei? Cum de au înflorit cireşii aşa repede?
Acum, ei ar da înapoi, dar nu mai pot pentru mulţimea oamenilor ce vin la ei, dând dovadă de căinţă. Dar pentru greşeala lor, le este ruşine să se întoarcă. Trebuie un fel de a vorbi bine cu dânşii, pentru a ajunge la întoarcerea lor.
(Pr Alexandru Argatu, Viata părintelui Ilarion Argatu, scrisă de mâna sa, 2006, pag.53-55)”

Concluzie:
Părintele Argatu a greșit că a intrat în casa omului punând copiii să dezlege poarta și că nu a respectat pe stăpânul casei respective, mințind și săvârșind totuși slujba și că l-a mai și blestemat pe acela pentru că credea că e corect cu ceasurile îndărăt cu 13 zile, el a zis cu 12, deci nu știa nici el prea clar, omul acela, dar nu sunt eu chemat aici să-l judec pe părinte, dar iată că apoi se dovedește că puterea lui Hristos, era lucrătoare în părintele Argatu și Domnul era cu el, și deci avea bună credință și intenție curată, căci lucrase spre slava Lui Dumnezeu, căci dacă blestemul lui era doar al unui om îndrăcit, un slujitor fără har, și biserica stiliștilor pe vechi ar fi validă, atunci ar fi dezlegat cu ușurință pe omul acela de blestemul cu nebunia, dar iată că ei nu putuseră și-l chemaseră pe el să-l dezlege pe omul acela. Și iată deci că puterea lui Hristos lucra din nou când a fost rechemat ca să-l dezlege de nebunie, dezlegând părintele Argatu pe acel om care și-a revenit din nebunie complet. Deci părintele Argatu a dovedit că BOR nu greșise dacă a dat ceasurile înainte cu 13 zile căci nu este canon pentru asta și că Harul și Darul și puterea și lucrarea Domnului nu se oprise ci continuase în BOR prin preoții și arhiereii credincioși și ascultători. În timp ce stiliștii care folosindu-se de ceasuri, mint despre BOR, și au căzut în tot felul de schisme și eresuri și călcări de canoane și nu au nicio putere Dumnezeiască decât așa că se roagă și ei ca orice om mai mult sau mai puțin creștin îmbrăcat în popă fără hirotonie validă și fără har și putere, neavând prea mari șanse ca rugăciunile să-i fie ascultate, sunt defapt o biserică străină de Adevărul, căci pe motiv de ceasuri ei neagă BOR și calcă multe canoane și nu recunoscu sfinții mai noi, deci continuarea lucrării Domnului, după mutarea ceasurilor, adică folosesc acest pretext doar ca să se erijeze la osândirea nedreaptă a sfinților și proorocilor ce își au locul în noul calendar.