View Single Post
  #4  
Vechi 19.08.2011, 11:34:52
I.Calin's Avatar
I.Calin I.Calin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.08.2010
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 822
Implicit

Gleb zâmbi în colțul gurii și ieși fără grabă din casă. În asemenea ocazie, pleca totdeauna de unul singur.
Nu-i mai putu auzi pe săteni discutând mai târziu, în drum spre casă, pe seama lui:
- L-a înfundat!... Îi dat naibii omul ăsta. De unde-o fi știind treaba aceea cu Luna?
- Ce mai… L-a pus în cofă!
- De unde-o le-o mai fi scoțând, frate?
Și oamenii clătinau din cap a mirare.
- Chiar că-I dat naibii! I-a luat piuitul lui bietu’ Konstantin, cât ai clipi. I-a închis gura. Neveste-si la fel. Nici n-a mai crâcnit femeia.
- Păi, ce să mai zică? Putea să mai zică ceva? Kostea a încercat, sărmanul, să-i răspundă, da’ degeaba.
- Așa e, mă. Îi dat naibii omul ăsta.
Vorbele sătenilor mărturiseau chiar un fel de milă fațăp de candidați, un fel de părere de rău. Cât despre Gleb Kapustin, acesta continuă să-i mire și după aceea, să-I uimească. Ba chiar să-I umple de admirație. Oamenii însă nu-l iubeau. Nu, nu-l iubeau deloc. Gleb era crud, iar cruzimea n-a fost privită cu ochi buni niciodată, de nimeni.
Ducându-se a doua zi la lucru, Gleb Kapustin îi va întreba printre altele (jucând teatru, firește) pe cei din jur:
- Ei, ce-o mai fi făcând candidatul nostru?
Și va zâmbi viclean.
- L-ai pus în cofă! îi vor răspunde oamenii.
- Nu-i nimic, va zice cu mărinimie Gleb. O să le fie de folos. Să mai stea, să cugete pe îndelete. Că prea și-o iau în cap.
__________________
Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, pentru toate, pentru fiecare zi și pentru moartea ce va veni, Te ascult, Doamne și nici măcar după ascultare, nu-mi da mie, ci numai după voia Ta, ajută-mi părtaș să fiu binecuvântărilor Tale, acum și întru împărăția Ta. Amin.
Reply With Quote