"Rugaciunea sa se spuna launtric, cu mintea, si nu tare, caci de aceea se numeste Rugaciunea mintii. Si sa nu o spuneti in graba, adica metaniile de o suta in nu mai putin de un minut si jumatate, fiindca atunci nu o simtim, asa cum nu discernem gustul unor bucate mancate in fuga; dar nici prea incet sa nu fie.
Ne ajuta foarte mult simtamantul pacatoseniei noastre si multumita fata de darurile lui Dumnezeu; acestea ne fac sa zicem Rugaciunea cu dragoste, cu darnicie, iar nu mecanic. Mai apoi devine si obisnuinta. Cand ne cunoastem sinele si cugetam la lipsa noastra de multumire, atunci vom simti nevoia sa zicem Rugaciunea" (Cuviosul Paisie Aghioritul).
|