Citat:
|
În prealabil postat de Annamarria
Si eu simt uneori acelasi lucru. Dar acum mai nou am inteles ca trebuie sa ma uit la mine si nu la ceilalti. Cu cat vei trai credinta mai adanc si sincer in inima ta, cu atat se va rasfrange mai bine si in afara si cine stie, poate si ceilalti vor simti. Pentru ca daca Dumnezeu afla loc in inima ta, nu se poate sa nu Se arate si celorlalti. Tare greu ma exprim, desi ar trebui sa-mi fie usor:( Sper sa se inteleaga cat de cat ce vreau sa zic. Eu vad ca nu-L iubesc pe Dumnezeu asa cum ne-a poruncit Iisus, deci cum sa am pretentia de la altii sa fie asa? Mai intai trebuie sa am grija sa fac eu ceea ce e placut Lui.
Doamne ajuta!
|
mi-e teama sa intru mai adanc in tema si sa incep sa vorbesc despre experientele mele pentru ca am dinti de lapte. si duhovnicul meu m-a sfatuit sa am grija sa nu ma inec... :)
imi este greu pentru ca toata viata mi-am petrecut-o alaturi de cei de care-ti spuneam. si acum trebuie sa imi reanalizez totul: pozitia, trairile, afinitatile, lucrurile in comun... culmea e ca am "luat" cu mine parte din ei. si chiar daca nu simt la fel ca mine ma bucur ca sunt cu mine duminica la manastire si nu in alta parte. ma bucura cand simt nevoia sa se intoarca acolo si vad materialul bun din ei.
vorba ta, ar trebui sa ma preocupe persoana mea. insa ma mananca... ce sa fac? sunt pacatos. insa sper sa simt asta din toate simtirile si nu doar sa o afirm.
multumesc pentru raspuns ana.
Doamne ajuta!