[dobrin7m]

Putem sa spunem rugaciunea inimii, nu un ceas, ci 10 ceasuri, cu capul plecat, cu gandul la Domnul. Daca nu ne curatim de pacate nu vom ajunge la mult ravnita rugaciune in inima , curgatoare singura si incalzita de Iisus Hristos.
Iata un parinte aghiorit care a dobandit darul lui Dumnezeu , rugaciunea inimii, ce spune:

"Deoarece împãratul ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, curat fiind si mai presus decât
orice curãtenie, nu intrã la întâmplare în inima murdarã, nesocotitã si nepregãtitã, pentru
cã se spune: "In inima nesocotitã Dumnezeu nu va intra, iar de va intra, grabnic va iesi".
Ci intrã în inima socotitã, pregãtitã si curatã. Ascultati pe proorocul David, care zice
despre aceastã pregãtire a inimii astfel: "S-a pregãtit inima mea", apoi "Voi slãvi si voi
cânta în slava mea", ceea ce aratã cã mai întâi trebuie sã ne pregãtim inima curatã pentru
primirea lui Hristos si, dupã ce îl primim în inimã pe Hristos, putem sã spunem
rugãciunea si sã o avem fãrã încetare în inima noastrã, bucurându-ne si veselindu-ne,
dupã cum spune Apostolul: "Strigând si cântând în inima noastrã Domnului".
Iar pregãtirea inimii este aceasta: postul permanent, chinuirea si ostenirea fãrã mãsurã a
trupului, umilirea excesivã. Pentru cã, pe de o parte, postul neîncetat curãteste trupul
postitorului de lucrarea si de materia poftei celei rele, pe de altã parte ostenirea trupului
mordficã zvâcnirile necuviincioase ale cãrnii, iar umilirea exageratã aduce rugãciunea si
devine, într-un anume fel, ca o prevestitoare a acesteia. Precum steaua de dimmeatã ne
aratã si ne vesteste cã peste putin timp va rãsãri soarele strãlucitor, care odatã rãsãrit va
lumina cu razele sale lu mea întreagã, tot asa si umilinta binevesteste celui ce se
pregãteste vestea cea bunã a mângâierii si-i aduce la cunostintã cã din clipã în clipã
rugãciunea va sosi în inima lui. Odatã venitã rugãciunea, aceasta va lumina sufletul si
inima si mintea cu razele luminoase si strãlucitoare, care izvorâsc în chip sensibil din
numele lui Hristos.
Iar dacã mintea este luminatã, atunci omul distinge ceea ce este folositor pentru suflet de
ceea ce este vãtãmãtor. Si precum cel care merge noaptea având cu sine o luminã vede
drumul si nu rãtãceste, tot asa si cel care îsi lumineazã mintea cu lumina adevãratã a lui
Hristos distinge drumul adevãrat si drept care-l duce la Hristos de drumul cel amãgitor si
rãtãcitor care-l duce la pieire si la diavol."