[delia31]

În prealabil postat de osutafaraunu

Revin asupra problematicii din Filipeni 2,6. După ce am consultat mai multe versiuni româneşti (vreo 6 la număr), nelămurirea mea persistă; poate mă ajutaţi să se risipească. Cred că versetul e important în elucidarea topicului.
Înainte de a-l trece la subiectul "Diferenţe între versiunile Scripturii" v-aş ruga să mă lămuriţi ce a vrut să spună Bartolomeu Anania prin acel verb "a ştirbi"

"Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu," (Fil. 5,6 versiunea sinodală)

În ce fel putea fi ştirbită Dumnezeirea prin gândul lui Hristos de a fi egal cu Dumnezeu [Tatăl]? Căci aşa se înţelege în context versetul. Ori înţeleg eu greşit această exprimare greoaie, ori traducătorul ortodox foloseşte verbul cu alt sens decât cel din dicţionarul limbii române

"A ŞTIRB//Í ~ésc 1. intranz. (despre persoane) A-şi pierde unul sau mai mulţi dinţi; a deveni ştirb. 2. tranz. 1) A face să se ştirbească. 2) (onoarea, reputaţia, drepturile etc.) A diminua, aducând prejudicii." (DEX)

Dar vă rog, explicaţi-mi ce a vrut să spună Bartolomeu Anania, nu apostolul Pavel (asta am înţeles-o din celelalte versiuni). Mulţumesc.

1. Termenul „stirbire” apare in versiunea sinodala din 1914 (la care Bartolomeu Anania n-a avut nimic de spus).
„Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om.”

Termenul „stirbire” e optiunea sinodalilor din 1914 pt. grecescul ἁρπαγμὸν arpagmon care inseamna prada, captura, rapire, trofeu.
Deriva de la verbul harpazó- a captura ceva cu forta, a rapi, a lua cu forta
(in treacat, fie spus, pe filiera asta, avem si in romana termenul harpon si harpagon).


Motivatia traducatorilor versiunii sinodale pt. termenul „stirbire” pare foarte indreptatita daca dam la o parte sensul primar stomatologic si nu cautam neaparat noduri in papura.

Dupa cum in romana, avem expresia „a stirbi reputatia/onoarea cuiva”, cu sensul de a afecta imaginea cuiva, sensul ideii din Filipeni e: Hristos, care El Insusi este una din cele trei persoane ale Sf. Treimi, adica are chip, esenta dumnezeiasca, totusi nu a considerat ca „stirbeste reputatia” Tatalui cu care e de o fiinta, daca isi va da jos vesmantul de lumina si se va imbraca in zdrentele conditiei umane cazute.


Dumnezeu, smerenia absoluta fiind, nu se va rusina daca isi va lua infatisarea jalnica a robilor aflati in inchisoarea pacatului. Doar Unul din ipostasurile Fiintei dumenzeiesti, s-a golit, s-a desertat de slava dumnezeirii (!!! Atentie!!! Nu de natura dumnezeiasca s-a golit, ci doar de stralucirea acestei naturi !!!)

Mai stii povestea lui Mark Twain, Print si cersetor, cand printul face schimb de vesminte cu cersetorul, pt. a umbla incognito prin lume, fara ca lumea sa stie ca e print?
Ideea e ca Una din Cele Trei Persoane ale Sf. Treimi, a coborat in mocirla lumii acesteia, cum altfel decat ca un Print incognito, smerit si imbracat in zdrente fara ca prin asta, sa fie cumva afectata/ stirbita/ rapita/pradata onoarea si reputatia Tatalui si a Sf. Duh. Si fara ca prin asta, Printul Universului sa nu mai fie Print in esenta Lui. Doar la infatisare, S-a aratat ca un om.



2. In ce priveste, versiunea anania, daca ai fi consultat-o, ai fi sesizat si notele de subsol. „Cel ce dintru'nceput fiind în chipul lui Dumnezeu, a socotit că a fi El întocmai cu Dumnezeu nu e o prădare, dar S'a golit pe Sine luând chip de rob, devenind asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om”.


Mitropolitul Bartolomeu traduce grecescul "arpagmon" cu termenul „pradare” in loc de „stirbire”, cum apare in versiunea sinodala.
Iar la nota de subsol zice: Faptul că Dumnezeu-Fiul este şi Se consideră pe Sine egal şi consubstanţial cu Tatăl nu înseamnă câtuşi de puţin că Tatăl a fost deposedat de propria Sa dumnezeire.

Gandeste-te eventual la urmatoarea comparatie (desi e imposibil de capturat lingvistic inefabilul tainei).
Asa cum flacara unei lumanari e identica cu alta flacara care se aprinde din ea, si nu pierde absolut nimic din esenta ei, din desavarsirea ei, tot asa, Tatal nu a pierdut nimic, nu fost deposedat absolut deloc cand Fiul a „ascuns” lumina flacarii Sale sub infatisarea de rob.

A ascuns, nu a stins flacara de tot. Daca ar fi stins-o, ar fi insemnat ca a fost o vreme cand din Sf . Treime a lipsit una din Persoane. Or, nimeni, normal la cap, nu ar sustine dogma Sf. Doimi. (Kirie Eleison).