Ce spune Fericitul Filotheos Zervakos despre cei care contesta Tainele de pe stilul nou:
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...-vechi-si-noi/
“Nu sunt de acord cu acei creștini de stil vechi care predică și trâmbițează că Tainele celor de pe stilul nou nu sunt valabile, deoarece nu țin calendarul vechi. Într-adevăr, n-ar fi valabile, dacă preoții ar cere ca noul sau vechiul calendar să se pogoare din cer pentru a sfinți Cinstitele Daruri; însă ei cheamă Sfântul Duh, care sfințește Cinstitele Daruri și credincioșii se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Hristos. Ceea ce spun ei este o mare amăgire și erezie. Vai preoților nevrednici, și mai mult celor care au vrăjmășii între ei. Sfinții îngeri participă la sfintele slujbe și Liturghii cu frică și spaimă, în vreme ce noi, oamenii păcătoși, ne purtăm ca fiarele și după aceea ne mândrim că suntem ortodocși autentici, pentru că mergem după calendarul vechi și credem că asta e de ajuns ca să ne mântuim.
Hristos, care a venit în lume, nu ne-a învățat despre calendarul vechi și nou. Ne-a învățat despre iubire, smerenie, blândețe, răbdare, dreptate, înfrânare, cumințenie. Citește Sfânta Evanghelie, izvorul adevărului și luminii, și vei vedea că nicăieri nu este scris despre calendare. Sfinții Părinți s-au sfințit nu prin calendare, ci prin rugăciuni, posturi, privegheri și alte nevoințe, pe care le-au răbdat cu smerenie, pentru iubirea lui Dumnezeu. Și cei ce se vor mântui, se vor mântui nu prin calendare, ci prin credința și iubirea lor fierbinte pentru Dumnezeu și prin faptele lor bune."
Iata si doua minuni care arata unde este adevarul:
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...l-ci-pocainta/