O sa redau si cele doua povestiri de aici:
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...l-ci-pocainta/
În satul lui Partenie era un tânăr oarecare pe care câțiva vechi calendariști, în Paros, l-au convins să nu meargă la Biserică, să nu se spovedească, să nu se împărtășească cu preacuratele Taine, pentru că va merge în iad, pentru că prin noul calendar nu există Liturghie, nici Taine. Câți merg la Biserică după noul calendar, se spovedesc și se împărtășesc, toți sunt ai iadului. Îngrozit, tânărul s-a îndepărtat de Biserică și de Sfânta Împărtășanie și a pățit nefericitul ceea ce zice Sfântul Chiril: „Cei ce se îndepărtează pe ei înșiși de Biserică și de Sfintele Taine se fac vrăjmași ai lui Dumnezeu și prieteni ai diavolului”. Însă înduratul Dumnezeu nu l-a lăsat să se piardă, pentru că din simplitate a fost rătăcit de către vechii calendariști. Și atunci când s-a îmbolnăvit și s-a apropiat de moarte, într-o zi, a intrat in camera sa o mulțime de demoni, îl îmbrățișau și-i spuneau: Am venit să te luăm, ești al nostru. În prezența și la vederea necuraților demoni, tânărul s-a îngrozit și a strigat cu glas mare: Ajutor! Ajutor! Scoateți-i pe acești negri care au venit să mă ia! Părinții alergară îngroziți, la fel și vecinii, și-l întrebară ce a pățit. Acesta mai tare striga: Scoateți-i pe negrii care au venit să mă ia!
Părinții și cei care veniseră în grabă nu vedeau pe nimeni și încercau să-l mângâiem dar el tremura continuu, plângea și striga să-i scoată afară. După ce a văzut că niciun ajutor nu i-au dat, a spus către părinții săi: Aduceți-mi-l pe preotul Filotei ca să mă spovedesc! Și pentru că i-au spus că lipsește, le-a zis: Aduceți-l pe preotul Manole. I-au zis: Este nou-calendarist, iar tu nu ai fost niciodată la Biserică, pentru că era nou-calendarist și nici nu-l salutai. Cum îl convingi acum să vină? Am greșit, am greșit! Aduceți-l ca să mă spovedesc.
I-au adus la cunoștință, a venit, iar tânărul s-a spovedit. Când a intrat insa preotul, demonii au ieșit și stăteau la ușă. Iar când preotul i-a citit rugăciunea de iertare, negrii și urâții demoni au fugit plângând, și intrând câțiva tineri frumoși, minunați la înfățișare, l-au îmbrățișat și i-au spus: Pentru că te-ai spovedit curat, am venit în ajutorul tău. Tânărul a încetat să mai plângă, să se mai teamă și cu glasuri de mulțumire, cu fața luminoasă și liniștită, îi chema pe părinți și pe vecini ca să vadă strălucirea și frumusețea acelor tineri, dar ca niște nevrednici aceia nu-i vedeau. După trei zile a spus părinților săi: Aduceți-i la cunoștință părintelui Manole ca mâine la orele 9 să vină să mă împărtășească, pentru că tinerii care mi-au vorbit, mi-au spus că mă vor lua cu ei. Astfel s-a și întâmplat și a plecat zâmbind și cu nădejdi bune în Ierusalimul cel de sus.