Citat:
Īn prealabil postat de fallen
Ma iertati, am si eu o intrebare oarecum "paralela": ce ar trebui sa faca un om "vertical" daca constata ca institutia pe care o reprezinta sau profesia pe care o are nu mai este ceea ce se astepta el sa fie ? Sa renunte la ea, sa se reorienteze, sau sa devina un nou "Martin Luther"?
|
Reciteam cuvintele pe care le-ati scris si ma gandeam: chiar asa, daca un preot, la o anumita perioada de la hirotonie "constata ca institutia pe care o reprezinta sau profesia pe care o are nu mai este ceea ce se astepta el sa fie?". Punand astfel problema mi-a sarit in atentie o incorectitudine in enuntul problemei: preotia nu trebuie privita ca o profesie, caci este de fapt, suta la suta, chemare si slujire.
Daca un preot s-ar afla in situatia de mai sus, cred ca mai intai ar trebui ajutat sa-si limpezeasca relatia sa cu preotia pe care a acceptat-o si abia mai apoi sa fie analizata relatia sa cu institutia pe care o reprezinta, Biserica. Un preot care are o perceptie gresita fata de preotie nu poate avea o perceptie corecta fata de Biserica! Acel preot trebuie sa puna epitrahilul in cui un timp, cu binecuvantarea duhovnicului si a ierarhului sau, iar apoi sa mearga intr-o manastire, sa zicem, la "canon de meditatie si rugaciune", pana-si limpezeste simtirea! Ulterior trebuie sa ia o hatarare clara: fie slujeste cu credinta, fie renunta si face pocainta pentru tot restul vietii. Personal cred ca mai groaznic ca un preot sa renunte la preotie este doar ca un preot necredincios sa slujeasca!
Daca preotul este credincios si slujeste, dar observa ca Biserica are o derapare, este o alta situatie. Fiecare isi va calcula starea sa si va actiona in consecinta. Judecatorul va judeca, invatatorul va invata, parintele va si certa. Sfantul Ioan Gura de Aur a trecut prin asa ceva! La fel si Sfantul Maxim Marturisitorul. Si altii! Dar nici unul nu a facut reforma in afara Bisericii, ci doar in interiorul ei! Pentru adevaratii sfinti, Biserica este una pentru vecie si nu se poate arunca la gunoiul istoriei ori de cate ori ni se pare noua ca s-a stricat!
Acesta este idealul! Intre extreme exista insa aproape o infinitate de situatii gri, pe care doar Dumnezeu le poate judeca!
M-ati ispitit spre teorie! Dar pentru mine a fost cu folos, sincer! M-as bucura daca va-ti folosi spre mantuire si dumneavoastra. Slava Domnului pentru toate!