Cand am indoieli intr-o problema de comportament cu aproapele caut in scrierile Sf. Ioan Gura de Aur si incerc sa ma aplic invatatura lui. Uneori reusesc...alteori... ma straduiesc.
Cam asa a scris el despre mustrarea unui om ce traia in adulter. Dar se poate aplica in orice situatie:

"Iată, mergeţi la omul acela, care trăieşte în neregulă cu o femeia… Mustrarea voastră fie aşa…

Mai întâi aduceţi-i laudă pentru cele bune ale lui. Spălaţi-i, ca să zic aşa, rana, cu aceste laude, ca şi cu o apă călduţă, spre a-i micşora umflătura. Spuneţi-i că înşivă nu sunteţi decât un biet om, învinuiţi firea cea obişnuită a oamenilor, arătaţi-i că toţi trăim în păcat, cereţi-i iertare pentru că v-aţi luat o însărcinare peste puterea voastră, adăugând că dragostea îşi ia povara de a îndrăzni toate.

Aduceţi apoi, sfatul vostru, nu pe glas de poruncă, ci ca un frate. Când, prin mijloacele acestea, veţi fi micşorat rana, când veţi fi înmuiat mai dinainte durerea ce va veni, din pricina tăieturii mustrării ce-i veţi face, când vă veţi fi cerut, cu stăruinţă, iertare şi veţi fi rugat pe fratele vostru să nu se tulbure; când, mulţumită acestora, veţi fi înlănţuit într-un fel pe suferind, daţi-i lovitura, nici cu prea multă tărie, dar nici prea cu moliciune, ca nu cumva el, fie să nu se dea deoparte, fie să nu ţină socoteală de ea.

De nu veţi lovi drept, nimic nu faceţi – de loviţi prea tare, voi sunteţi pricina că el se va răzvrăti. De asemenea, când, spre isprăvire, ajungeţi la reproşuri, amestecaţi-le cu laude – şi cum fapta lui, în ea însăşi, nu dă prilejul (traiul cu acea femeie în felul acesta nemeritând lăudare) aşezaţi-vă pe temeiul intenţiei şi ziceţi: “Ştiu că ai făcut aşa pentru dragostea lui Dumnezeu, pentru că ai văzut pe această necăjită, uitată de toţi, fără ajutor, i-ai întins mâna”. Vorbiţi aşa, chiar dacă acela căruia-i spuneţi, n-ar fi avut gândul acesta – şi adăugaţi apoi, mereu cerându-vă iertare: “îţi vorbesc în felul acesta nu ca să-ţi dau poruncă, ci pentru a-ţi aduce aminte ceva. Ştiu, ai făptuit aşa pentru dragostea lui Dumnezeu, dar bagă de seamă, ca din binele acesta, să nu iasă, în alt fel, vreun rău. Păstrează, de vrei, femeia la tine, măreşte mai departe lucrarea de devotare pe care ai început-o, nimeni nu te împiedică, dar dacă poate ieşi de aici o pagubă, mult mai mare ca profitul, trebuie să veghezi, te rog, la aceea ca grija ce-ai luat să aduci liniştea unui suflet, să nu fie pricină de poticnire pentru altele”.

Nu adăugaţi aşa, dintr-odată, care-s pedepsele pentru cei care pricinuiesc poticnirile. Chemaţi chiar mărturisirea lui, zicându-i: N-ai nevoie să înveţi din gura mea, ştii acestea fară să ţi le spun, ce pedeapsă ameninţă pe oricine va face să poticnească pe unul din aceştia, mici…” îndulciţi astfel vorbirea voastră - faceţi neputincioasă mânia - şi, acestea săvârşite, daţi leacul mustrării… Sfaturile să fie scurte; nu-i nevoie să daţi lecţii lungi.

Dimpotrivă, semnele îngăduinţei voastre să fie dese şi repetate. Chemaţi mereu dragostea – învăluiţi mereu ceea ce e greu de primit în vorbirea voastră – lăsaţi fratelui vostru slobozenia faptei, ziceţi-i: “îţi dau numai o părere, un sfat, – eşti stăpân să-l urmezi, – nu te silesc la nimic, las totul în mâna ta”.

De vom săvârşi astfel mustrarea, vom reuşi bine să îndreptăm pe cei ce păcătuiesc…"