[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Stimate Domnul Atanasiu

Am observat
Scotland The Brave

Iartă-mă că nu ţi-am răspuns până acum deoarece am desfiinţat alarma la abonamente din lipsă de timp. Mi-a scris Cătălin şi de aceea am revenit.

De ce n-ai vrut să discutăm de la inimă la inimă? Una este să discuţi intim, înţelegând neputinţele celuilalt şi deshizând uşa tainei şi adevărului necondiţionat, şi alta public, unde eşti nevoit să demonstrezi că ai dreptate chiar dacă vezi pe undeva, prin rafturile conştiinţei că nu ai, dar eşti orbit fiincă vrei să arăţi celorlalţi că învingi.
Cele care ţi le-am scris ţi le-am scris cu durere şi dragoste din totă inima mea. La noi la ortodocşi asta înseamnă ca şi cum ţi-ai vărsa sângele pentru cineva. Cum spun Sfinţii: "a te ruga pentru cineva înseamnă a-ţi vărsa sângele pentru el". Şi cuvântul din inimă este o rugăciune, trimisă în dar destinatarului.

M-am amuzat de linkul tău de aici semnalul de incepere foarte mult.
Ca glumă desigur că este caraghioasă, dar apoi, citind postările tale următoare, am plâns. Am văzut, după cuvintele tale că nu era de fapt nici o glumă, decât poate una în estetică. Noi ortodocşii suntem mult ajutaţi de Sfânta Biserică prin canoane în a ne comporta după Dumnezeu. Iată ce spune unul din ele:

DUELUL
700. - Duelul este lupta declarată între doi inşi cu scopul, se zice, de a-şi apăra onoarea lezată. El porneşte din orgoliu exagerat, şi este împotriva minţii sănătoase, a legilor vieţii şi a poruncilor lui Dumnezeu (Ex. 20, 13; Deut. 5, 17; Matei 5, 21; Rom. 13, 9). Cel ce Ucide în duel se canoniseşte ca un adevărat criminal, iar cel ucis este un sinucigaş, căruia nu i se poate face nici-un fel de slujbă bisericească, şi nici nu se îngroapă în cimitir ca alţi creştini, căci fapta lui nu poate avea iertare. (V. Sinuciderea).


Desigur că nu e vorba de a ne ucide reciproc sau a ne sinucide dar duhul cu care tu ai scris a fost ca din partea unui fel de erou-victimă a unei prigoane pe forum: Tu şi restul contra. Care este folosul unei astfel de discuţii? Din start duce la moartea dragostei, deci la dărâmare, oare n-ai citit:

I.Cor.8:1. Cât despre cele jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţa însă semeţeşte, iar iubirea zideşte.
I.Cor.8:2. Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.



Cui foloseşte un duel de citate din Sfintele Scripturi? Eu am să-ţi aduc contraargumente pe care tu nu ai să le crezi deoarece porneşti de la înţelesul tău, la care nu vrei să renunţi, mai ales că te va sili postura de apărător al calvinismului pe un forum ortodox. Nu ai citit oare:

II.Petr.3:15. Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui,
II.Petr.3:16. Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.
II.Petr.3:17. Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră,
II.Petr.3:18. Ci creşteţi în har şi în cunoaşterea Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum şi în ziua veacului! Amin.

II.Petr.1:19. Şi avem cuvântul proorocesc mai întărit, la care bine faceţi luând aminte, ca la o făclie ce străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua şi Luceafărul va răsări în inimile voastre,
II.Petr.1:20. Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia;
II.Petr.1:21. Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.


vezi aşadar că nu Sfânta Scriptură se tâlcuieşte pe sine, ci unii o tâlcuiesc din mintea omenească limitată, mincinoasă, proprie iar Biserica o tâlcuieşte prin harul cunoaşterii dat celor sfinţi, prin Duhul Sfânt?

Aşadar Sfânta Biserică, prin oamenii Ei sfinţi a scris Sfânta Scriptură şi S-a străduit să-i păstreze înţelesul timp de aproape 2000 de ani. Cum putea oare un om chiar şi Jean Calvin (n. 10 iulie 1509, Noyon — d. 27 mai 1564, Geneva), cu urmaşii săi să fure Sfânta Scriptură de la Autorul Ei Hristos Capul şi Biserica Trupul şi să-i dea înţelesuri mai bune decât Însuşi Autorul?

Desigur că noi ortodocşii cunoaştem mai bine Sfintele Scripturi, având înţelesul lor ne rupt prin desprinderi de text în afara contextului, cum se face în erminia protestantă, de aceea existând pe temeiul aceluiaşi text atâţia protestanţi care se combat, certându-se între ei.

Erminia Ortodoxă înseamnă a privi un text în legătură cu paragrafele vecine, cu capitolul în care este conţinut, cu testamentul din care este luat (Vechi sau nou), cu Întreaga Scriptură, cu Sfânta Tradiţie (şi nu cu tradiţia unor oameni de pe la 1500) care niciodată nu S-a contrazis pe Sine deci nici cu Biblia care este rodul Ei, în legătură cu întreaga creaţie care este o altă Carte a lui Dumnezeu şi în sfârşit cu Teologia (nu cea secundară prin studiu ci cea primară) care vine din vederea duhovnicească a realităţilor celor veşnice.
Pot lua toată mărturisirea voastră, de acolo de unde m-ai trimis şi să o demontez scripturistic, s-o fac arşice, aşa, biblic, cum doreşti tu. Şi... urmarea... tu vei contraargumenta, te vei tulbura, nu vei crede pentru că nu vrei să crezi indiferent de ce ţi-am spune şi vei pleca, precum ne tot ameninţi atât de trist. Nu văd vreun folos nici pentru mine nici pentru tine. Este ca şi cum aş vorbi despre Duhul Sfânt în deşert şi l-aş întrista.


Dacă însă vrei să abordăm problema aşa:



sau aşa:



adică cu dragoste, fără prejudecăţi, de la inimă la inimă, chiar şi folosind minunatele Scripturi, (cele care spun acelaşi lucru ca Sfintele Icoane de mai sus, dar în scris), este cu totul altceva.

Ce treabă am eu cu calvinismul. Nu are oare el dreptul să existe în ignoranţa lui (după cum ai scris) faţă de ortodocşi? El va da socoteală pentru prostie şi lipsă de interes.

Pe mine altceva mă interesează: sufletul tău. Cu tine, nu cu calvinismul, doresc, cu sete, să discut. Chiar acum, înainte de a redeschide calculatorul să dau peste emailul lui Cătălin, am citit o carte foarte frumoasă a unui evreu care a trecut de la iudaism prin calvinism, fiind chiar un pasionat misionar al lor dar până la urmă, pentru că a fost sincer iar nu cu prejudecăţi , căutând cu sete adevărul, a ajuns preot ortodox şi care chiar pune exact problemele predestinării şi altele, după Scripturi dar şi după sufletul omenesc, descriind chiar starea prin care a trecut şi el, fiind protestant, şi care se vede la tine, răzbate din postările tale. Şi mă gândeam să te abordez pe mesageria privată să-ţi trimit cu poşta, dacă desigur mi-ai fi dat adresa, cartea menţionată: "Uimit de Hristos" Pr. James Bernstein

http://www.librarie.net/carti/163872...ames-Bernstein

Şi când colo, când mă pregăteam să fac aceasta... ce găsesc... o invitaţie la duel.

Dragul meu, te refuz de duel! Poţi să crezi că sunt laş, că nu sunt cavaler, că nu-mi apăr onoarea... etc. Treaba ta.

În schimb te invit la o agapă de cuvinte. Hai să începem aşa. Eu ţi-am scris din inimă la ce eşti chemat de Hristos. Ţi-am dat trimiteri în Sfânta Scriptură. Nu mi-ai răspuns. Acum facem o altfel de agapă, inversă dar în acelaşi duh. Tu îmi scrii ce crezi tu, iar nu ce crede unul Calvin, deja mort de 500 de ani, fără să foloseşti documente linkuri şi alte lucruri complicate. Ce crezi tu în inima ta, folosind cuvintele tale iar nu citate. Doar nu vrei să dialoghez cu un PC îndesat cu citate. Eu îţi voi răspunde omeneşte, de la inimă la inimă ce cred eu, folosind cuvintele mele, pe înţelesul tău şi de va fi nevoie fi desigur că mă voi folosi de Sfânta Scriptură dar nu ca o armă ci ca o podoabă preaînfrumuseţată a dragostei. Aşa facem noi ortodocşii, admirăm în tot omul nespusa lui frumuseţe de chip al lui Dumnezeu, din care face parte şi înfricoşata lui libertate de a refuza pe Dumnezeu. Mărturisim adevărul iar nu silim la el.
Apologia se folosea în alte veacuri, când ereticii omorau pe ortodocşi, le distrugeau cărţile şi puneau în pericol credinţa ortodocşilor mai simpli. Apologeţii cu tărie combăteau ereziile, nu pentru a convinge pe eretici ci pentru a întări pe ortodocşi. Iar acum când (încă, dar pentru cât timp oare?) nu se mai omoară confesiunile între ele ci se apropie prin discuţii este timpul pentru o mărturie cum deja cred că ai înţeles că o facem noi:

SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranţă îi dau smerenia, blândeţea şi dragostea"