Ca sa te simti mai putin vinovata, sa stii ca eu am fost la mare (nu "premeditat", asa s-a nimerit), intr-un loc absolut superb, la Gura Portitei, si m-am simtit destul de aproape de Dumnezeu, in mijlocul naturii.
Voi nu credeti ca e "pacat" sa treci prin viata asta, printre atatea lucruri minunate lasate de Dumnezeu, si sa nu le bagi de seama, sa nu-I admiri lucrarea ?
Nu cred ca e bine sa te gandesti numai la necazurile si supararile pe care le-ai avut, la pacatele pe care (eventual) le-ai facut si sa te "canonesti" toata viata; daca Dumnezeu iti da un moment de bucurie, ia-l ca pe un dar, inseamna ca-l meriti. Si daca nu ti l-a dat inca, o sa ti-l dea, cu siguranta, totul e sa nu-l refuzi, ca cred ca se supara.
Dumnezeu nu e un tiran, nu cred ca vrea El de la tine, fata tanara, sa-ti pui cenusa in cap. Eventualele pacate se iarta prin spovedanie, canon, fapte bune si trairea in credinta, dar nu cred ca ai fost atat de pacatoasa incat sa tii post negru, iar daca vrei sa faci asta doar ca sa fii mai "sfanta", s-ar putea sa fie o ispita de la cel rau.
Toate cele bune!
|