[glykys]

Invataturi gresite despre post:

---Postul iartă păcatele.
Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfânt. Postul face parte din curăţia trupească, iar iertarea păcatelor din curăţia sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe!


Care e rostul şi folosul postului?

Postul foloseşte şi sufletului şi trupului, pentru că păstrează sănătatea trupului şi uşurează şi curăţeşte sufletul. Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci mijloc de mântuire. Dar este în acelaşi timp şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu.
Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. „Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană - zice Sf. Simeon al Tesalonicului. Este viaţă şi petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morţi; şi izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului”.
El este o jertfă trupească care cere a fi unită cu milostenia, cu darurile de tămâie, lumânări, etc., aduse la altar, precum şi metaniile, închinăciunile, etc., toate laolaltă alcătuiesc închinarea datorată de trup, ca jertfă Domnului. Jertfa Domnului se ridică la cel mai înalt grad, numai când sufletul se curăţeşte prin înfrânarea de la orice răutate acoperind totul cu rugăciunea şi cu gândirea cea curată spre slava lui Dumnezeu. Postul este semnul, simbolul să iubim pe Dumnezeu, Care n-are nevoie de postul nostru, ci, noi avem nevoie de post fiindcă el este mijlocul cel mai bun de a ne birui pe noi înşine şi pe temeiul acestei biruinţe, vom birui şi lumea pusă în slujba păcatului şi uneltirile diavolului: "Acest soi de draci, nu iese decât cu post şi rugăciune". (Matei 17,21).
Nu orice post este post religios, ci numai acela care se face întru numele Domnului şi după legea lui Dumnezeu aşa cum a primit-o Adam (Facere 2,16-17; 3, 2-6) şi au învăţat proorocii (loil 2, 12-16) şi l-au practicat sfinţii (III Regi 19,8; Matei 4, 2; Luca 2, 37). Moise a stat pe muntele Sinai atunci cand a primit tablele legii „partuzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut.”(Ieşire 34; 28 şi Deuteronom 9; 9, 18). Când au fost să biruiască poporul cel păgân al filistenilor, evreii au postit (1 Regi 7; 6). Profetul Isaia vorbeşte mult despre valoarea postului (Isaia cap. 58), iar profetul Ioil, amintind de pocăinţă, îndemna şi la post (Ioil 2; 15). "Nu fi nesăţios în nici o desfătare şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţiu, mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va înmulţi viaţa", zice Înţeleptul Isus, fiul lui Sirah (37; 32-34).Sf. Ioan Botezătorul a postit continuu (Matei 3,4; Marcu 1, 6). Mântuitorul însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4; 2 şi Luca 4; 2) şi ne-a poruncit limpede şi nouă ca să postim şi cum să postim (Matei 6, 16-18; Luca 21, 34). Apostolii au postit şi s-au rugat (Faptele Apostolilor 13, 3; 14, 23; 1 Corinteni 7, 5; Il Corinteni 11, 27). Sfinţii Părinţi laudă şi recomandă postul cu stăruinţă. Iată ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur în „Omilia a 10-a la cartea Facerii”: „Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înaltă şi îl uşurează.”
Deci, orice creştin trebuie să fie convins de trebuinţele postului, să-l respecte în convingerile sale şi să-l practice atât cât darul credinţei şi puterile îl ajută ferindu-se de a-l defăima, întrucât el este de origine dumnezeiască, dat nouă cu scopul de a ne înfrâna trupul de la patimi, a ne smeri sufleteşte şi a ne face mai buni întru pocăinţă şi rugăciune spre mântuirea noastră şi slava lui Dumnezeu.