View Single Post
  #4  
Vechi 31.08.2011, 21:50:30
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.247
Implicit

Citat:
În prealabil postat de mirela.t Vezi mesajul
Cred ca in orice opera de arta este o scanteie dumnezeiasca.
Ea este de fapt cea care ne misca sufletul atunci cand o citim, o privim, o ascultam, o admiram.
Atunci il intuim pe Dumnezeu.
Sigur că da, arta indică cel mai bine tuturor celor care au ochi de văzut cum se manifestă chipul și asemănarea lui Dumnezeu în om .

Pentru astăzi m-am gândit să alegem din curtea Bisericii o mare personalitate a lumii contemporane, un grec care a revoluționat muzica în secolulul XX așa cum strămoșii săi revoluționau cândva gândirea și arta lumii.
Evangelos Odysseas Papathanassiou cunoscut lumii ca Vangelis, trăiește acum în apropiere de Londra, este creștin-ortodox practicant ( parohian al unei comunități grecești din capitala britanică, unde poate fi întâlnit adesea la slujbe), prin urmare arta sa o putem deja localiza în pronaos. Biografia, discografia și date despre Vangelis se pot găsi din belșug pe internet.

Cu siguranță sunt destui creștini care-l ignoră datorită faptului că unii critici i-au plasat muzica în curentul "New Age". Vangelis a spus în repetate rânduri că acestă clasificare e arbitrară și că nu are nicio treabă cu curentul respectiv și ideologia care-i stă în spate.

Despre muzica lui pot spune doar atât: vorbește de sine. Are darul de schimba starea de spirit a ascultătorului receptiv și nițel cultivat. Altfel spus, se adresează mentalului deschis și modelat în prealabil de alte forme ale exprimării artistice.
Mai adaug faptul că stilul lui Vangelis poate fi considerat un adevărat amplificator de stări emoționale profunde, poate din această cauză muzica lui este ascultată în tandem cu lectura sau cu contemplarea naturii.

Din opera lui vastă doresc să vă propun nu preferata mea neapărat, ci o bucată ce confirmă cel mai bine ce am spus mai sus.

http://www.youtube.com/watch?v=B7qOvF5ARNE
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote