Impresia pe care mi-o fac Paraziţii şi hip-hop-ul în general este că au găsit o formulă de succes speculând şi amplificând dorinţa de protest, de revoltă a tinerilor, plăcerea de „a spune pe bune” tot ce le trece prin minte, folosind cuvinte triviale, dispreţuind autocenzura, vrând să dea impresia că prin astfel de formule spun lucruri incomode, că scot la iveală adevărurile ascunse cu grijă de ipocriţi.

Părerea mea este că ei înşişi sunt nesinceri, că nu caută decât o formulă de succes, găsindu-şi o nişă pe piaţa audio.

Găsesc nesinceritate şi laşitate în felul acesta de protest, care e plin de ură la adresa altora, pentru care întotdeauna altcineva e de vină pentru tot răul. Iar noi, „cei buni”, le aruncăm în faţă, cu ură şi sarcasm, la modul cel mai vulgar, tot ce credem despre ei.

Mai mult, mi se pare o blasfemie a-L lua ca aliat pe însuşi Hristos, care, ştim bine, chiar şi când îi critica pe farisei, o făcea plângându-i (nu înjurându-i).

Parcă încearcă să facă treaba lui Dumnezeu folosind metodele şi stilul diavolului.

Edit: Rezultatele acestei culturi se văd în stilul pe care-l adoptă adolescenţii şi tinerii de azi: nemulţumiţi de tot, urându-i pe ceilalţi, lipsiţi de idealuri, de dorinţa de trăi cu rost (v. aşa-zisele revolte din Anglia şi Germania)