În prealabil postat de delia31

@Grassu si Tricesimus

-A zis Apostolul Pavel in timpul vietuirii sale in trup: ”nu mai traiesc eu, ci HRISTOS TRAIESTE IN MINE”?
-A zis.
-L-a primit Apostolul Pavel pe Duhul Sfant al lui Hristos in fiinta lui?
-L-a primit.
-Dupa ce a trecut dincolo, daca duhul apostolulului Pavel a devenit brusc „duh de mortaciune”, ce s-a intamplat cu duhul lui Hristos din el?

Conform conceptiei adventiste, Duhul cel Sfant si vesnic Viu al lui Hristos, care s-a salasluit in acest om creat dupa chipul Sau, a facut una din doua:

1.Duhul Lui Hristos S-a retras din acest om sau
2.Duhul lui Hristos a ramas in acel om, dar n-are nici o putere si devine si el „duh de mortaciune”.

Cu alte cuvinte, odata cu moartea apostolului, moare si Duhul Cel Sfant si vesnic Viu al lui Hristos. Cat de biblic, nu-i asa? Dupa „nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine”, ar urma deci concluzia adventista: „ cand mor eu, moare si Hristos o data cu mine”. Sau aveti voi alt desfasurator?

Intrebare pt. AZ7:

Pt. situatia 1. Care e motivul pt. care imediat ce functiile biologice ale apostolului s-au incheiat, Duhul lui Hristos S-a retras din fiinta apostolului (partea spirituala+partea materiala)? Mai exact, de ce S-a retras si din partea spirituala?

Pt. ce a mai venit Hristos, daca si inainte de El si dupa El, tot moartea (!!!ca despartire de Dumnezeu) iese biruitoare?

Ce diferenta este dupa moarte intre un pacatos din VT si cel mai sfant de dupa Hristos?
Daca nu e nici o diferenta, pt. ce a mai facut Hristos tot ce a facut?

Pt. situatia 2: Cum se poate ca un om creat DUPA CHIPUL lui Dumnezeu si care a parcurs deja o buna parte din drumul spre ASEMANAREA CU EL, avandu-l pe Hristos Insusi in el, cum se poate deci sa devina o mortaciune cu care Hristos rupe orice legatura si cu care nu mai continua nici o relatie inceputa pe pamant, cu care nu mai comunica in duh, ca deh, Dumnezeu nu vorbeste cu duhuri de mortaciuni, in schimb cu diavolii poate vorbi ? (vezi cartea Iov, de exemplu).

Cum se poate ca Dumnezeu sa-si neantizeze, sa-si autodesfiinteze propriul chip si propria asemanare din oamenii care L-au iubit, dar nu are nici un interes sa-i desfiinteze pe diavoli? De ce isi desfiinteaza Dumnezeu propriul CHIP din om dar nu-l desfiinteaza pe diavol?

Cum se poate sa credeti ca un om in care a trait Hristos devine duh de mortaciune, in timp ce pe diavoli, voi (adventistii) ii considerati fapturi vii? Cum de nu-i considerati si pe ei fantome, plasmuiri, duhuri de mortaciuni in schimb, despre Maica Domnului spuneti ca ar fi moarta ( si inevitabil duh de mortaciune).

Cum se poate ca Dumnezeu sa rupa relatia cu cei pe care ii iubeste la nebunie, cu cei carora le-a iertat deja pacatele care ii tineau despartiti de El, dar nu rupe „relatia” cu diavolii?

Ce inseamna ca un om e mantuit? Imediat dupa moarte intra in nefiinta de dinainte de a fi existat? Care e motivul atunci pt. care Dumnezeu nu a facut acelasi lucru si pt. diavoli?


De ce ar avea nevoie Dumnezeu sa astepte pana la Parusie pt. ca sa-si continue relatia de iubire cu cei mantuiti, relatie inceputa inca de aici? In conditiile in care Dumnezeu e eminamente in afara TIMPULUI, si din perspectiva Lui, Apocalipsa si Parusia s-au petrecut deja inca dinainte de facerea lumii ?

Pt. ce se auto-constrange Dumnezeu pe Sine Insusi, impunandu-si o perioada de timp de non-relatie de la duh la duh, cu cei pe care i-a mantuit, pana dupa sfarsitul lumii materiale supuse timpului ?
In conditiile in care Dumnezeu nu poate fi constrans de nimeni si nimic, cu atat mai putin sa s eauto-constranga de un timp de asteptare?

Dumnezeu, fiind in afara timpului, nu are nevoie sa vina sfarsitul lumii pt. ca sa-si continue relatia de comuniune in duh cu cei mantuiti.

Conform conceptiei adventiste, pt. ca sa-si continue relatia de iubire cu cei ce L-au iubit, Dumnezeu se impiedica de faptul ca trupurile lor s-au facut tarana.

Consecinta inevitabila: dumnezeul adventist e chiar mai neputincios si decat o simpla mama, care continua sa simta si sa-si iubeasca copilul mort.

Daca si pt. o simpla femeie muritoare, copilul ei iubit e vesnic prezent si viu in sufletul mamei si nimeni si nimic nu o va putea rupe de sufletul copilului, cu atat mai mult, pt. Dumnezeu, nu exista nici un motiv pt. care sa doreasca El o perioada de non-relatie cu cei iubiti.
Dumnezeu ne-a facut pentru El, nu pentru a fi in afara Lui.

Aveti alta parere?