Citat:
În prealabil postat de Mihailc
E admirabil efortul colegului/colegei (??) dobrin7m de a posta texte frumoase și folositoare, dar totuși rămân la părerea că nu trebuie încurajată lectura "leneșă", fragmentul, citatul etc. M-ar interesa mai tare cărțile de unde ai cules fragmentele respective, eventual să le citim și să vedem apoi ce-a înțeles fiecare!
|
Draga Mihailc, am facut trimitere la fiecare volum de Filocalie sau carte, cum a fost cea a Sfantului Teofan Zavoratul. Tot ce scriu este din traire nu din lecturi lenese, si chiar indemn pe toata lumea sa incerce sa traiasca macar pe jumatate dupa cum ne sfatuiesc Sfintii Parinti.
Noi trebuie sa traim credinta nu doar sa o povestim , la modul ia sa vedem ce am inteles pentru ca noi fara o traire in stransa legatura cu duhovnicul nu vom putea niciodata sa intelegem corect.
Si acum chiar as dori sa spunem fiecare, experienta noastra in lupta cu pacatul prin infaptuirea faptelor cele bune. ca lupta impotriva pacatului se face infaptuind binele.
Si incep eu sa va spun ca atunci cand am inceput sa ascult de duhovnic, sa traiesc crestineste, am simtit in suflet o durere imensa. O zbatere a sufletului care se agata de placerile obisnuite, care nu vroia sa renunte la ceea ce devenise obisnuinta o viata intreaga.
Fara scrierile Sfintilor parinti si sfaturile lor cu siguranta ca batalia este pierduta.