[dobrin7m]

În prealabil postat de MariS_

La schitul unui batran avva s-au adunat odata mari invatati ca sa dezbata invatatura despre iubirea crestina. Si cum batranul nu avea decat o singura sala le-a pregatit-o pentru dezbatere. Dupa prima zi nu ajunsesera la niciun rezultat, fiecare avea alta metoda de cum trebuie aplicata iubirea crestina.Fiind iarna, binenteles batranul le facu un pic de foc si aprinse un bec, caci sala n-avea ferestre prea mari. A doua zi, insa, batranul nu mai facu focul in soba, ci doar aprinse inca un bec in sala. Rezultatul dezbaterii, nimic, nu se ajungea la intelegere si pace. Fiecare o tinea pe-a lui. A treia zi la fel doar ca avva mai aprinse si al treilea bec. Dardaiau de frig dar rezistau iar disputele pe marginea iubirii crestine cresteau in intensitate. Fiecare aducea citate care sa indreptateasca viziunea sa despre iubire. In ultima zi, insa, batranul facuse o schimbare: stinsese toate becurile si facuse un foc in sobita de duduia sala. Invatatii se adunara in sala semiobscura dar in loc de discursuri aprige si ironice la adresa conceptiei altora s-au lasat cuprinsi de binefacatoarea caldura ce emana din sobita inrosita. S-au strans cat mai aproape de ea, ba chiar se sprijineau unii pe altii, bucurandu-se ca niste copii de caldura, dupa ce atatea zile indurasera frigul. Aici se termina povestea. Iertare, da' nu are morala, doar o mica asemanare: sala aia parca seamana putin, putin cu forumul noastru.
Iertati-ma si pe mine, ma duc acu' sa sting becurile si sa aprind focul in sobita....
Har, smerenie si jertfa de sine.

Multumesc mult. Are morala, inca foarte adanca.

Fiecare isi inchipuie ca viziunea lui si intelegerea lui este cea adevarata. Fiecare isi inchipuie ca explicatia lui despre iubirea crestina este cea mai corecta dar numai cand au simtit caldura lui Iisus in inima lor au inteles ca adevarata iubire crestina este una singura , cu un singur inteles precum calea este doar una.
Fiecare isi inchipuie ca Iisus este in inima lui dar atunci cand Iisus este in inima noastra , acolo nu mai incape nimic altceva. Atata timp cat avem si altfel de sentimente (invidie, ciuda, viclenie) inseamna ca inca nu avem pe Hristos in inima noastra. Inseamna ca e nevoie de multa curatire.


Am vazut deseori oameni spunând şi sfătuind: primeşte pe Iisus in inima ta si toate se vor rezolva. Dar nici unul nu ştie cum să îl primim pe Dumnezeu sau îşi închipuie că îl primim aşa intelectual, citind, şi inchipuindu-ne că Îl iubim. Dar primirea lui Dumnezeu de către sufletul nostru nu se află în închipuire ci în însăşi fiinţa noastră. Dar aceasta nu se va întâmpla niciodată fără a trăi cu adevărat împreuna cu Dumnezeu. Cum asta?
Mă trezesc, ma duc cu gândul la Dumnezeu si rămân la El tot timpul. Vorbesc cu El tot timpul. Doamne multumesc pentru noua zi ce mi-ai dat; Doamne Iisuse Hristoase miluieste-mă pe mine păcătosul. Doamne ajută neputinţei mele. Doamne ajută să duc la bun sfârşit munca mea. Doamne mulţumesc pentru masă. Doamne, Doamne, Doamne Iisuse, mereu, neîncetat, Doamne. Zi şi noapte, noapte şi zi, gândul să fie doar la El. Pun capul pe pernă, Doamne Iisuse, sunt păcătos Doamne mă iartă, sunt slab Doamne fără Tine nimic nu pot. Treptat simţim adevărata iubire de Dumnezeu, (iubirea noastră de Dumnezeu, nu iubirea lui Dumnezeu, pentru că iubirea Lui există chiar şi când noi , din cauza păcătăşeniei nu o simţim) nu cea închipuită, ci cea simţită.
Să facem o incursiune în sufletul nostru , să vedem faptele noastre dinlăuntrul nostru. Ce face gândul zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă? Cu cine işi petrece timpul? Cu cine vorbeşte? De câte ori v-ati surprins gândul colindând lumea toată? Cât timp stă de vorbă cu Dumnezeu? Un ceas, mai multe ceasuri, 5 minute, când îmi amintesc? Când mi-e greu? Doar cînd decid eu că vreau sprijin de la El?
Dacă eu nu sunt cu gândul la Dumnezeu în fiecare clipă pot eu să spun că Îl iubesc din simtire? Nu cumva Îl iubesc declarativ şi închipuit?
Cândva vorbeam că scopul creării omului de către Dumnezeu este pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu (Sfântul Teofan Zăvorâtul). Fără să vrem ne întoarcem la călugării noştri, la Părinţii nostri sfinţi, la preoţii noştri care ne spun: rugaţi-vă neîncetat. Înţelepţi părinţii noştri. Ştiu ei că noi oamenii numai aşa putem să fim cu gândul în fiecare clipă la Dumnezeu.

Dragilor să luăm aminte la ce se întâmplă înlăuntrul nostru. Că exteriorul îl ştim. Toţi îl ştim. Ne rugăm, ne spovedim, facem fapte bune, dar interiorul nostru cum e?