[Profetul_getodac]

Se pare ca esti pe drumul cel bun Frate Ioan Cezar:)
Lacrimile, mangaierea, linistea sau constientizarea mai clara a ceva din mecanismul greselii sunt unele dintre "metodele de verificare a practicii cele bune". Cand lacrimile apar, inima se "zdrobeste" si rugaciunea te face sa plonjezi si mai mult in abisul fiintei tale. Cu cat mai des practicat exercitiul acesta cu atat inima devine mai curata, facandu-te sa constientizezi limpede pacatul, ajungand sa observi cu o deosebita claritate jocul celui rau.
Cu fiecare scufundare (rugaciune) in adancul fiintei tale, iesi la suprafata mai curat, cu inima pulsand de dragoste adevarata...si culmea, nu este ceva impus, este efectiv un rezultat matematic de exact.

"Zdrobirea constienta a inimii" in timpul repetitiei rugaciunii este de o importanta capitala. Fara aceasta identificare a noastra cu cel mai pacatos dintre pacatosi, fara regretul sincer pentru faptele rele (dinspre grosier spre subtil: fapta, vorba, gand), rugaciunea devine o simpla metoda curativa (un efect de linistire mentala va avea loc anyway). Scopul nostru insa, este obtinerea iertarii, acceptarea si contopirea noastra cu Isus in eternul locas al inimii.

Este adevarat ca repetitia poate parea mecanica, rece si de suprafata la inceput, cu timpul insa, rugaciunea devine din ce in ce mai subtila, ajungand in cele din urma sa fie resimtita ca un gand de devotiune si dragoste pura (un superb impuls) in spatiul cuantic al inimii.
Prin aceasta lucrare minunata, inima omului devine locasul Sfintei Treimi.

Vorbeam in mesajul anterior despre importanta duhovnicului (indrumatorului spiritual). In ceea ce priveste rugaciunea inimii insa, nu insa orice preot ne poate ajuta cu adevarat. Este nevoie de un povatuitor cu experienta, de un invatator care "a trait", a depasit fazele de inceput ale rugaciunii, de dorit chiar si faza cea "contemplativa" (vazatoare) si care poate liber si invulnerabil (la atacurile dracesti) sa ajute ucenicul (cunoscand experientele pe cale) sa treaca prin toate ispitele si capcanele ce vor sa vina (nu sunt putine si gradual devin mai puternice/subtile, extrem de dificil de identificat).

Credinta ca suntem pe drumul cel bun constituie un alt ingredient esential. In timpul practicii rugaciunii, unele dintre gandurile insuflate de demoni sunt: incertitudinea, dezechilibrul, teama ca nu suntem pe calea cea buna, teama ca practica este eronata, etc
Nu va lasati debalansati, cu cat incertitudinea este mai mare cu atat zdrobiti-va inima mai tare in chemarea ajutorului divin : Doamne Isuse miluieste-ma! (la inceput folositi o formula mai scurta capabila sa tina mintea in frau fara prea multa imprastiere)

Cineva a mentionat pe forum "imaginatia". Uitasem acest obstacol de neimaginat. Nu va imaginati nimic, absolut nimic. Rostirea rugaciunii trebuie sa fie "simtire" nu vizualizare, sunet, nu imagine...restul, este numai credinta in practica corecta si devotiune fata de creator. Experientele in timpul rugaciunii profunde, pot fi dramatice (imagini, sunete, emotii), etc., care de multe ori pot parea extrem de reale (sa nu va fie teama). Nu le bagati in seama! In stadiile acestea toate sunt de la cel rau, cu cat avansam pe cale, cu atat panica demonilor este mai mare, incercand cu orice pret sa ne impiedice in practica rugaciunii (vezi in sfintii parinti: "atacuri din stanga, atacuri din dreapta")

In incheiere, cautati sincer cu-adevarat...in Romania mai sunt inca "lucratori autentici" ai rugaciunii launtrice. Poate pentru ei, Dumnezeu ne mai rabda pe noi pacatosii.

Doamne ajuta!