Citat:
În prealabil postat de luz luz
Ma intreb oare de ce ori calugar, ori casatorit?
Ce se intampla cu cei care decid sa ramana singuri?
Nu poate fi oare o viata binecuvantata de Dumnezeu?
De ce le este greu la toti sa-i respecte si sa pretuiasca pe cei care au ales sa traiasca singuri?
Eu cred ca este timpul sa pretuim si alegerea asta, chiar daca cei mai multi nu-s obisnuiti cu ea.
Multi traiesc intr-o simplitate ca si calugarii,dar in lume, ce-i asa de greu de inteles, de acceptat?
Daca traiesti in smerenie, in rugaciune, in curatie, si incerci sa-ti dezvolti toate calitatile si darurile ca sa poti fi de folos semenilor tai, oare nu-i o binecuvantare?
De ce-i uitam mereu pe oamenii (femei si barbati) care au ales sa nu se casatoreasca dar nici sa nu se calugareasca?
Mai bine ar trebui sa meditam si la faptul ca multe din casatori se fac bazate doar pe atractia trupeasca sau materiala ceea ce-i o mare sminteala, ce sa mai vorbim de voia Lui Dumnezeu ca asta chiar ii mare lucru.
Si cand ne gandim ca nici preotii nu-s ajutati in "drumul"... alegerii unei bune soti ce sa mai zicem de ceilalti? Doamne ajuta la toti sa-si gaseasca locul lor in lume pe voia Domnului.
|
Familia sau obstea ne sunt date ca ajutor spre mantuire.
De aceea nu e bine sa fim singuri.
Cine sa ne scoata din deznadejde daca suntem singuri? Cine ne inveseleste daca suntem tristi? Cine ne mai taie din aere cand ne credem sfinti daca nu e nimeni alaturi?
Plus ca e mare mincinos cel care zice ca nu are nevoie de dragostea nimanui, ca e mai bine singur. Acela ori nu a simtit iubire din partea nimanui, ori e foarte mandru.
Nu e nici o tragedie daca Dumnezeu pentru o vreme ne lasa singuri, caci e cu rost. Dar nu putem face polologia vietii singuratice.
Intradevar sunt multe casatorii si calugarii ratate, dar si mai multe singuratati ratate.
In vest e o moda acum sa nu te atasezi sentimental de nimeni. Work non stop, burta plina, comoditate, relatii superficiale... si uite asa se umplu spitalele de nebuni, depresivi etc...
Intr-o casatorie imperfecta, lumea se mai cearta, dar apoi care ocazia sa invete ce e iertarea, sa-si mai taie din mandrie.
La fel si in calugarie, asculatarea e cu mare folos spre mantuire.
Nu zice nimeni ca e musai sa te casatoresti sau sa te calugaresti ca sa fie ok, dar toti avem nevoie de o familie, nu putem sta singuri.
Unii zic ca le ajunge parintele duhovnic si vecinii, ca sa fie fericiti, dar si aceia au casele lor, nu pot fi mereu disponibili. Si atunci?
Singuratatea nu e ok, caci pana si sfintii pustiei, mergeau la manastirea lor cand le cerea ascultarea si se impartaseau cu fratii. Si vorba aceea: la ce masura erau ei, si unde suntem noi?
Sa avem o familie,chiar daca nu ni dat sa ne gasim jumatatea(si nici chemare la calugarie nu avem) sa nu ne complexam in aceasta si sa apelam la singuratate, ci sa cladim o familie cu ce ne tin puterile, sa adoptam daca nu avem copilasi, bunici, sunt atatia necajiti care s-ar bucura sa fie iubiti si sa ofere iubire.
Iar cat suntem tineri sa cautam cu curaj si nadejde locul care ni se potriveste.