[costel]

"Elisabeta Rizea s-a nascut la 28 iulie 1912 in comuna Domnesti (judetul Arges), in familia lui Ion si a Mariei Suta. Era nepoata liderului taranist Gheorghe Suta, ucis de comunisti in 1948.

In cumplitii ani a50 ai secolului trecut, s-a alaturat, din demnitate si solidaritate umana, luptatorilor din grupul Arsenescu-Arnautoiu, care s-au opus, in Muntii Fagaras, sovietizarii si colectivizarii salbatice instaurate prin teroare de trupele Securitatii.

Opozitia ei fata de exproprierea comunista si faptul ca sotul ei s-a alaturat luptatorilor rezistentei din munti au condus la torturi si ani buni de inchisoare. A fost numita „dusman al poporului“, iar gospodaria etichetata drept „casa de banditi“, apelative ce constituiau cele mai grave acuzatii in statul comunist.

In inchisoarea de la Pitesti, Elisabeta Rizea a fost legata cu lanturi. A supravietuit sentintei de condamnare la moarte si si-a spus povestea dupa caderea lui Ceausescu.

I-au luat dreptul de a mai merge vreodata

De la sfarsitul anilor ’60, cand a revenit in lume, dupa 12 de ani de detentie, n-a mai putut merge pe picioare. Securistii ii distrusesera genunchii. A fost nevoita sa merga precum animalele, folosindu-se de toate cele patru membre. Pe cap nu mai avea nici un fir de par. Si asta pentru ca, in timpul primului interogatoriu, a fost atarnata cu propriul par de un carlig infipt in tavan. A fost scalpata, legata in lanturi, batuta cu lopata, arsa, lasata in ger - cum se povesteste in Sinaxare ca patimeau mucenicii de la inceputurile Bisericii -, condamnata la moarte, apoi sentinta schimbata in inchisoare pe viata. Nici unul dintre supliciile inchizitiei regimului comunist nu i-a ramas necunoscut. Si totusi, a reusit sa supravietuiasca.

In acest sens, stau marturiile ei zguduitoare: „Dupa ce mi-au tras masa de sub picioare, au inceput sa ma bata cu un bat, pana la sange. Mi-au rupt cateva coaste si am lesinat. Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam lui Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic... Capitanuaa Carnu m-a schingiuit. Eu tot traiesc, incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, dar el nu mai e! M-a operat Majestatea Sa la spitalul de langa Foisorul de Foc. Regele a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie, ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii. Ultima data, a venit Carnu cu o curea pe mana. «Spune!» N-am spus. M-a legat de maini cu unu, care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. «Iti dam 300 de lei!» «Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti...» M-a trantit pe jos. M-a legat si m-a batut cu cauciucua, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnua de-a murit, si eu traiesc, na! Daa n-am luat banii lui. Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. «Spune!» Purtam coada cu funda. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligua de lamba din tavan. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani... Carnu mi-a tras scaunua, celalalt mi-a tras si masa. Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls parua. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Daa tot nu i-am vandut“, povesteste Elisabeta intr-o carte cutremuratoare, editie ingrijita de Irina Nicolau si Theodor Nitu („Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara, urmata de marturia lui Cornel Dragoi“). A murit la Spitalul Judeţean Piteati, intr-un pat de reanimare, in urma unei pneumonii virale. Avea 91 de ani." (Elena Tabus)