Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Desigur că sfinții sunt prietenii noștri în care ne punem mare nădejde. Ca și în îngerul nostru păzitor, pe care atât de des îl uităm, deși ne este cel mai apropiat prieten.
Pe de altă parte, adesea am simțit nevoia unui prieten în trup, care să fie credincios și cu care să pot împărtăși probleme de credință și de practică. Deși am mulți prieteni, mulți și buni, totuși nu discut asemenea lucruri cu niciunul și simt în aceasta o mare lipsă.
De fapt, dv aveți astfel de prieteni ? E un lucru care m-ar interesa mult: dacă da, aș vrea să știu cum ați ajuns să fiți în prietenia lor.
|
Din fericire da, am chiar 4-5. Unde i-am intalnit? La biserica...parintele mi-a facut cunostinta cu doi dintre ei, fiind cam de aceeasi varsta si ocupatie, apoi celalti doi, ce facem? Ne intalnim la biserica, luam pranzul impreuna duminica din cand in cand, duminica de Pasti, am vopsit oua impreuna, haha, vorbim, discutam, ne incurajam. Acum doua saptamani am fost impreuna cu trei dintre ei sii cu parintele intr'o excursie-pelerinaj de o zi care a inclus de la Sf. Missa dimineata devreme de la 7:30, biciclat peste dealuri si dealuri de credeam ca suntem la Tour de France, dar in Olanda, vizita la o manastire, sext, picnic, din nou pe biciicleta, la intoarcere vespers si rozariu in masina pe autostrada, apoi Shakespeare la un teatru de vara. Fain, nu? E frumos cand ai prieteni cu care sa imparti credinta. Nu te mai simti ca ultimul dintre mohicani, cel putin...