Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Desigur că sfinții sunt prietenii noștri în care ne punem mare nădejde. Ca și în îngerul nostru păzitor, pe care atât de des îl uităm, deși ne este cel mai apropiat prieten.
Pe de altă parte, adesea am simțit nevoia unui prieten în trup, care să fie credincios și cu care să pot împărtăși probleme de credință și de practică. Deși am mulți prieteni, mulți și buni, totuși nu discut asemenea lucruri cu niciunul și simt în aceasta o mare lipsă.
De fapt, dv aveți astfel de prieteni ? E un lucru care m-ar interesa mult: dacă da, aș vrea să știu cum ați ajuns să fiți în prietenia lor.
|
In fapt, sunt in aceeasi situatie ca a ta.
Consider ca trebuie sa ne acceptam circumstantele, oricare ar fi ele.
Iar prin forta creativa sa le schimbam in sens spiritual.
Daca nu avem prieteni sa ne facem prieteni din ploaie, vant si stele.
Invataturile au fost date, dar noi trebuie sa le exprimam intr-un mod original, propriu,
cultivand ceea ce Dumnezeu ne-a randuit in viata de zi cu zi.
Daca ne da prieteni sa cultivam corectitudinea si intrajutorarea.
Daca ne da dusmani, sa cultivam rabdarea si iertarea.
Daca ne lasa singuri, izolati intre "necredinciosi", sa atragem mai mult mangaierea ingerilor.