Și dacă răsare și apare
Luminița cea de la capătul tunelului, atunci cred,
cred în ochii tăi... da, cred,
cred în ochii tăi... și mă-nspăimânt... și cânt.
Știu că
e greu și că dorul doare și arde, și că
ochii tăi ard și plâng. Însă de ce te uiți la mine, de ce te uiți la mine cu ochi străini, cu ochi
străini și goi? Poate vrei să pleci... știu că vrei să pleci, dar dacă totuși chiar pleci să nu uiți să te gândești la mine, să nu uiți să te gândești
din când-în-cînd la mine...
Și dacă-ți amintești atunci te rog să-mi ceri... să-mi cer mereu să mor...
să mor pentru tine... Ca să fiu iarăși cu
ochii tăi... Și nu știu ce m-ar putea scăpa... ce m-ar mai putea scăpa de la asta?... doar
lacrima.
Până atunci nu mai visa...
nu mai plânge... nu mai lăcrima, nu te mai dezbrăca, nu mai plânge cu inima...
cu inima altcuiva... ci plânge-mă doar
pe mine, plânge-mă numai
pe mine, și iubește-mă mult... cît de mult poți, până leșini,
până leșini de tot.